Home » Sportz » Russell, frustrare mare după Monaco: „E dureros, sunt într-o stare de spirit foarte ciudată”

Russell, frustrare mare după Monaco: „E dureros, sunt într-o stare de spirit foarte ciudată”

George Russell / Sursa foto: DPPI / AFP / Profimedia
Ascultă articolul

George Russell a fost unul dintre ghinioniștii zilei în Marele Premiu de la Monaco: a ratat prezența în puncte după două penalizări. Coechipierul Kimi Antonelli a bifat al cincilea succes consecutiv, iar avantajul italianul este deja de 68 de puncte. „Sunt într-o stare de spirit foarte ciudată”, transmite pilotul britanic al celor de la Mercedes.

- articolul continuă mai jos -

Leclerc, un car de nervi după abandonul de la Monaco: va copia setările lui Hamilton la următoarea cursă F1

Pentru Russell a fost încă un weekend în care a pierdut puncte extrem de prețioase în lupta pentru titlul mondial din Formula 1.

Dacă Antonelli are un parcurs perfect, Russell a căzut de pe locul al doilea din ierarhia piloților, el fiind devansat de fostul coechipier Lewis Hamilton.

George spune că situația i-a scăpat total de sub control și că se află într-o stare de spirit foarte ciudată.

„Sunt într-o stare de spirit ciudată, iar situația este dureroasă.

Cred foarte mult în mine și știu ce pot face, iar sezonul nu a trecut nici măcar 30%, dar am pierdut multe puncte”, a declarat George Russell pentru RacingNews365.

Antonelli, omul momentului în F1 – Hamilton îl laudă: „E incredibil”

„Nu am avut niciodată o serie de ghinioane ca aceasta” – George Russell

„Mă aflu într-o stare de spirit foarte, foarte ciudată, pentru că am trecut prin momente dificile în cariera mea, când am avut poate două sau trei curse proaste din punct de vedere al performanței personale, dar nu am avut niciodată o serie de ghinioane ca aceasta.

Nu s-a întâmplat când mașina era pe locul 7 acum doi ani, sau pe locul 3 sau 4 anul trecut, iar acum că am mașina (n.r. cea mai puternică de pe grilă), este foarte dureros, dar mai este un drum lung de parcurs.

Cred foarte mult în mine și că vom lupta pentru victorii până la sfârșitul anului, dar în acest moment este greu.

Nu cred în noroc sau ghinion, dar când privesc sezonul în ansamblu, conduceam cursa în Canada și am avut o defecțiune.

Aș fi putut urca pe podium (n.r. la Monaco), dar am rămas cu zero puncte; conduceam în Japonia, iar mașina de siguranță a ieșit la 10 secunde după un pit-stop.

Nu e mult, dar întregul sezon ar putea arăta cu totul altfel cu 70 de puncte în plus”, a adăugat George Russell, conform sursei citate.

Clasamentul piloților din Formula 1

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) 156 puncte
  2. Lewis Hamilton (Ferrari) 90
  3. George Russell (Mercedes) 88
  4. Charles Leclerc (Ferrari) 75
  5. Oscar Piastri (McLaren) 60
  6. Lando Norris (McLaren) 58
  7. Max Verstappen (RedBull) 43
  8. Isack Hadjar (RedBull) 29
  9. Liam Lawson (Racing Bulls) 26
  10. Pierre Gasly (Alpine) 26
  11. Oliver Bearman (Haas) 18
  12. Franco Colapinto (Alpine) 15
  13. Arvid Lindblad (Racing Bulls) 13
  14. Carlos Sainz (Williams) 6
  15. Alexander Albon (Williams) 5
  16. Esteban Ocon (Haas) 3
  17. Gabriel Bortoleto (Audi) 2
  18. Fernando Alonso (Aston Martin) 1
  19. Nico Hulkenberg (Audi) 0
  20. Vallteri Bottas (Cadillac) 0
  21. Sergio Perez (Cadillac) 0
  22. Lance Stroll (Aston Martin) 0

Clasamentul constructorilor din Formula 1

  1. Mercedes 244 puncte
  2. Ferrari 165
  3. McLaren 118
  4. RedBull Racing 72
  5. Alpine 41
  6. Racing Bulls 39
  7. Haas 21
  8. Williams 11
  9. Audi 2
  10. Aston Martin 1
  11. Cadillac 0

Formula 1 2026, program complet

  • 8 martie: Marele Premiu al Australiei (Melbourne) / Câștigător – George Russell
  • 15 martie: Marele Premiu al Chinei (Shanghai) / Câștigător – Kimi Antonelli 
  • 29 martie: Marele Premiu al Japoniei (Suzuka) / Câștigător – Kimi Antonelli
  • 12 aprilie: Marele Premiu din Bahrain (Sakhir) – Anulat
  • 19 aprilie: Marele Premiu al Arabiei Saudite (Jeddah) – Anulat
  • 3 mai: Marele Premiu de la Miami + cursă de sprint – Câștigător: Kimi Antonelli 
  • 24 mai: Marele Premiu al al Canadei (Montreal) – Câștigător: Kimi Antonelli
  • 7 iunie: Marele Premiu al Principatului Monaco  – Câștigător Kimi Antonelli 
  • 14 iunie: Marele Premiu al Cataloniei (Barcelona)
  • 28 iunie: Marele Premiu al Austriei (Spielberg)
  • 5 iulie: Marele Premiu al Marii Britanii (Silverstone) + cursă de sprint
  • 19 iulie: Marele Premiu al Belgiei (Spa-Francorchamps)
  • 26 iulie: Marele Premiu al Ungariei (Budapesta)
  • 23 august: Marele Premiu al Olandei (Zandvoort) + cursă de sprint
  • 6 septembrie: Marele Premiu al Italiei (Monza)
  • 13 septembrie: Marele Premiu al Spaniei (Madrid)
  • 26 septembrie: Marele Premiu al Azerbaidjanului (Baku)
  • 11 octombrie: Marele Premiu de la Singapore + cursă de sprint
  • 25 octombrie: Marele Premiu al Statelor Unite (Austin)
  • 1 noiembrie: Marele Premiu al Mexicului (Ciudad de Mexico)
  • 8 noiembrie: Marele Premiu al Braziliei (Sao Paulo)
  • 21 noiembrie: Marele Premiu de la Las Vegas
  • 29 noiembrie: Marele Premiu al Qatarului (Lusail)
  • 6 decembrie: Marele Premiu de la Abu Dhabi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole