Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parchetul general al Rusiei a avertizat duminică cetăţenii că orice ajutor pentru un stat străin în timpul „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, ordonată de preşedintele rus, Vladímir Putin, va fi catalogată drept „înaltă trădare”, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
„Ajutorul financiar, tehnico-material, sub formă de consultanţă sau orice alt tip pentru un stat sau organizaţie străină sau reprezentaţii acestora, îndreptată împotriva securităţii Rusiei, va fi catalogat ca delict prevăzut în articolul 275 din Codul Penal rus (înaltă trădare)”, a anunţat instituţia printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un delict care prevede o condamnare cu privare de libertate de până la 20 de ani.
Sursa foto: Pixabay
In Romania, daca esti angajat al Europei Libere (o filiala a CIA, bugetareala americana pe fata), esti tratat de guvernul de ocupatie ca „jurnalist independent”.
Daca vii de la Georgetown, acel Stefan Gheorghiu al SUA, esti bun de presedinte al Senatului.
Daca ai un prieten cu vila la Palm Beach si eviti sa iti petreci vacantele in Romania, daca esti pui de Grupul Etnic german, medaliat cu premiul Adolf cel mare, esti inca considerat roman.
Exista o exceptie. Daca zici de rau de Sfanta Botnita sau de Guvernul Zero, se activeaza Bubosu (ala de traieste mai mult in strainatate, cu frantuzoaica, decat in Romania) si te eticheteaza „rusofil”.
Matale n-ai cum sa fii rusofil ca esti prea victima.
Victima de victima, te urmaresc probabil si homosexualii pe langa astia cu pandemia sau teribila asuprire a regimului Ciolos.
Rusofilule, ia și tu o plăcuță suedeză, să ți-o legi la gât.
v-a cam intrat morcovul ca ramaneti fara jobul vostru scarbos , este?oricum daca as fi in locul celui zis bucatarul lui phutin nu v-as mai da niciun ban , nu ati folosit la nimic!
Vorbeste frumos, rusofilule.
Și atacurile, crimele și atrocitățile comise asupra cetățenilor civili al altui stat ce se consideră acte de vitejie?
Cel mai probabil. Tot asa cum in mintea lui Putin si a slugilor sale, genocidul se numeste „mentinerea pacii”. Ca el asta sustine ca a facut: a trimis trupe de mentinere a pacii in Ucraina.
A inceput sa le fie frica de propriul popor.
Operatiune militara speciala? Puscarie pe 20 de ani? Nebunu numai nu se lasa, e tot mai paranoic.
Singurul tradtor e Putin.
Și Putin și Zelensky..amândoi sunt
Asa Putin & Compania, nu va lasati pana nu porniti razboiul civil in rusia, praful sa se aleaga de voi!
Este cea mai clara si evidenta dovada ca Putin incearca sa faca din Rusia o dictatura totalitara invidie pentru NK.
Daca justitia romana nu l-a condamanat pe Ficus pentru case lui luate din meditatii la fizica, de justitia rusa nu mai scapa, impreuna cu generalul de carton Ciuca care conduce guvernul sau. Acum se intelege de ce Ficusul nu a calcat niciodata in Rusia, catusele si katiusele zornaie.
Fleoșc!