Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rusia susține că a încercuit aproximativ 2.000 de soldați ucraineni în Donbas, în timp ce își intensifică eforturile de a captura Severodonețk și Lisiceansk, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov, citat de CNN.
„În total, în zona Hirske, am izolat până la 2.000 de persoane: aproximativ 1.800 de militari [ucraineni], 120 de naziști din Sectorul de Dreapta, până la 80 de mercenari străini, precum și peste 40 de vehicule de luptă blindate și aproximativ 80 de tunuri și mortiere”, a declarat Konașenkov, adăugând că 41 de soldați ucraineni s-au predat voluntar în ultimele 24 de ore.
CNN a contactat armata ucraineană și administrația regională pentru a comenta afirmațiile Rusiei – pe care CNN nu a putut să le verifice în mod independent – dar nu a primit încă un răspuns.
La începutul zilei de vineri, șeful administrației militare regionale din Lugansk a recunoscut că forțele rusești au făcut progrese în unele zone la sud de Lisiceansk, și anume Zolote și Toshkivka.
De asemenea, Ministerul rus al Apărării a declarat că forțele Moscovei au vizat cinci depozite de muniții în regiunea Lugansk, adăugând că forțele ucrainene înregistrează un nivel ridicat de uzură.
„Pentru a suplini pierderile de efective, comandamentul ucrainean este forțat să formeze batalioane de pușcași separate, formate din cetățeni neinstruiți și mobilizați în fiecare regiune spre Donețk și Lugansk”, a spus el.
În aceeași zonă a Luganskului, șeful administrației militaro-civile Hirske, Оleksii Babcenko, a declarat că acest oraș a fost „complet ocupat” de forțele rusești
„Încă de marți (21 iunie), a fost imposibil să ajungem la Hirske, să livrăm ajutoare umanitare și să evacuăm populația, deoarece toate drumurile fie nu se aflau sub controlul nostru, fie se trăgea deja asupra lor”, a spus el.
Babcenko a mai spus că aproximativ 60% din clădirile din oraș au fost avariate.
Sursa foto: Oleksandr GIMANOV / AFP
Suferință fără sens provocată de Rusia, care se visează imperiu, deși nu mai e de mult timp.
trebuia sa evitati numirea Sectorului de Dreapta in enumerarea prizonierilor.
cititorii dvs sunt convinsi ca in ucraina nu exista organizatii de extrema dreapta, ultra-nationaliste, neo-nazi.
in schimb, pe baza stirilor publicate pe acest site, si-au construit certitudinea ca, in romania, partidul aur este unul extremist.
#gonzo….wow….aur nu e de dreapta….e votat de astăzi care au terminat 8 clase,bătăuși de stadion,de cititori și privitori de a3 și rtv….atat e limita….! Pe ăștia chiar nu i poți numi de dreapta….doar mâncători de voturi.