Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul de Externe al Rusiei a salutat demisia lui Liz Truss din funcția de prim-ministru al Marii Britanii, calificând-o drept o „rușine” care va rămâne în istorie pentru „analfabetismul său catastrofal”, potrivit The Guardian.
Truss a demisionat la începutul acestei după-amiezi după doar 45 de zile de mandat – marcând astfel cel mai scurt mandat de prim-ministru din istoria Regatului Unit – după ce a generat o cădere a piețelor financiare, a pierdut doi miniștri cheie și a pierdut încrederea aproape tuturor parlamentarilor săi.
„Marea Britanie nu a cunoscut niciodată o asemenea rușine de prim-ministru”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-o postare pe rețelele de socializare.
Truss a fost ținta comentariilor ironice din partea Moscovei după ce a vizitat capitala Rusiei în februarie, în cadrul unei campanii zadarnice a politicienilor occidentali de a evita o invazie rusă în Ucraina.
Afirmația privind analfabetismul pare să se refere la acea călătorie, când Truss era ministru de externe britanic. În cadrul unei întâlniri cu ministru rus de externe, veteranul Serghei Lavrov, ea a părut să confunde două regiuni din Rusia cu Ucraina, declanșând o amplă batjocură în presa rusă.
Zaharova a ironizat, de asemenea, ședința foto a lui Truss în Estonia anul trecut, unde a îmbrăcat o vestă antiglonț și o cască pentru a se plimba într-un tanc în timpul unei vizite la trupele britanice staționate în țara baltică.
Who the f u c k is rusia? 🤣🤣🤣
Ghena planetei, bineinteles.
Rabdarica! O sa afli!
lol. daca pana acum nu s-a aflat, sansele de acum sa se afle sunt zero. dar na, a aparut trolul de ilie.
@cio…
Vodcaliști ce îl tot penetează insalubru pe Ilie…neîncetat !
N-ai cum să te compari cu bolșevicii pentru că bolșevicii sunt toți Doctori Docenți Savanți de Renume Mondial 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Șezi blând… că o să afli… 😉
Rusii ar trebui sa fie ultimii care dau lectii altora.
exact. dar cu cine sa discuti? cu nevertebratele alea?
G4media, de ce transmiteți asta? Chiar conteaza părerea rusiei pe partea de politica a Marii Britanii? Nu fiți un sputnik „brand-uit” în albastru. Adică… chiar nu sunt necesare rahaturile rusiei, asta facea si sputnik.
Cracanel cand va aluneca pe gresie?
O să alunece dar nu o să cadă pentru că o să-l proptească Xi Jimping cu maciuca, făcând astfel din Rusia, cu.rva Chinei.
Da, prin Occident mai exista si putina demnitate. . . in unele tari cum ar fi Rusia nu se poarta asa ceva.
Faaaa!! Iar te ai imbatat??
Cum o fi, cum n-o fi, tanti si-a dat demisia ca sa limiteze daunele colaterale.
Pe cand noi asteptam demisia unuia (unora) a carui ambitie de a se arata cel mai puternic de pe planeta, a dus la moartea a zeci de mii de oameni – pe puțin (dintre cei pe care sustine ca-i protejeaza) si la distrugeri greu de calculat intr-o tara pe care, tot asa, sustine ca vrea sa o protejeze de … nici el nu mai stie ce, ca in fiecare zi are un alt motiv.
Tu acum cred că faci referire la șeful orcilor, Vladimir…
Sa înțeleg ca asta era mai proasta ca Dancila și Grindeanu ?
Cred că se va întoarce în mormânt regina Elisabeta a doua că sa chinuit vreo două zile cam degeaba să trăiască s o pună în functia de premier….
De-aia a murit bătrâna! O mai f..tea Boris din când în când după ce Philip a sat ortul popii. A murit ca l-au dat jos pe Boris și nu mai sujea babaca mădularul frezatului.