Home » Articole » Rusia propune introducerea obligativității prezentării unui permis sanitar pentru accesul în instituții și spații publice

Rusia propune introducerea obligativității prezentării unui permis sanitar pentru accesul în instituții și spații publice

16 dec. 2021
Rusia propune introducerea obligativității prezentării unui permis sanitar pentru accesul în instituții și spații publice
Sursa foto: Pixabay / Peggy_Marco
Ascultă articolul

Pe fondul creşterii numărului cazurilor de covid-19, deputaţii ruşi au aprobat joi în primă lectură un amendament legislativ care introduce obligativitatea prezentării unui permis sanitar pentru acceesul persoanelor în anumite locuri publice – relatează  Agerpres, confom AFP.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Potrivit documentului, de la 1 februarie anul viitor ruşii vor avea nevoie de dovada vaccinării, a trecerii prin boală sau a unei contraindicaţii de vaccinare pentru a avea acces în restaurante, baruri, muzee şi teatre, nu însă şi în magazinele considerate esenţiale cum sunt supermarketurile sau farmaciile.

Stabilirea listei exacte a locurilor unde va fi necesară prezentarea acestor documente va reveni autorităţilor locale, iar măsura urmează să rămână în vigoare până la 1 iunie 2022.

Proiectul mai trebuie examinat de două ori de deputaţi, apoi votat şi de senatorii ruşi şi semnat de preşedintele Vladimir Putin, etape considerate simple formalităţi.

Autorităţile şi-au intensificat avertismentele în ultimele săptămâni privind o recrudescenţă a epidemiei în cursul iernii sub efectul variantei Omicron, considerată şi mai contagioasă ca precedentele.

Rusia – care are circa 145 de milioane de locuitori – a înregistrat oficial de la începutul pandemiei, acum aproape doi ani, peste 10 milioane de contaminări şi aproape 300.000 de decese atribuite noului coronavirus.

Sursa foto: Pixabay / Peggy_Marco

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.