G4Media.ro

Românii conectați la fundația rusă care a finanțat spioni în Europa: Un…

Sursa Foto: Context.ro

Românii conectați la fundația rusă care a finanțat spioni în Europa: Un preot fan Simion și al clubului “Îngerii lui Putin” și un fost boxer, ambii decorați de Kremlin – investigație Context.ro

Feodor Afanasov, un preot al Bisericii Ortodoxe pe Rit Vechi, susținător al lui Georgescu și Simion, și Mihai Lauruc, un fost boxer decorat de Kremlin, au colaborat cu Pravfond, o fundație rusească care a susținut spioni și a finanțat eforturile de propagandă a Moscovei, sancționată internațional pentru operațiunile din UE. Pravfond a trimis bani în România pentru Comunitatea Rușilor Lipoveni (CRLR), o asociație cu caracter etnic, dezvăluie Context.ro

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Pravfond, o organizație rusă susținută de Kremlin, a promovat ani de zile agenda geopolitică a Moscovei în întreaga lume prin finanțarea unor presupuși spioni, infractori și propagandiști, sub titulatura de luptă pentru drepturile omului. Fondurile rusești au ajuns și în România, la Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLC), o asociație cu caracter etnic reprezentată în Parlament, căreia statul român îi repartizează bani anual. Pravfond este conectată și cu un preot al Bisericii Ortodoxe pe Rit Vechi și un fost boxer, figuri-cheie ale unei rețele prin care Moscova își proiectează influența în România. Decorați de Kremlin, au construit relații cu fundații sancționate internațional, propagandiști ai regimului Putin și activiști rusofili.

Bani din Rusia pentru rușii lipoveni din România

Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR) a primit fonduri de la Pravfond, o fundație rusă care a colaborat cu spioni și a finanțat propaganda Kremlinului, pentru “asigurarea dreptului unui grup de copii lipoveni ruși din România de a studia limba rusă” la Școala Ambasadei Rusiei în România.

„Fundația pentru susținerea și protecția drepturilor compatrioților care trăiesc în străinătate”, cunoscută și ca Pravfond, a început să activeze în 2012 cu scopul declarat de a apăra drepturile rușilor din străinătate.

Anul trecut, o scurgere de documente a dezvăluit că Pravfond avea legături cu serviciile secrete ruse și contribuise la plata apărării juridice a cunoscutului traficant de arme Viktor Bout, a asasinului Vadim Krasikov și a numit mai mulți foști ofițeri de informații la conducerea operațiunilor sale în țările europene.

Acum, o arhivă de aproape 50.000 de e-mailuri de la Pravfond, obținută de jurnaliștii de la radiodifuzorul public danez DR și împărtășită cu OCCRP și alți 28 de parteneri media, între care și Context.ro, expune mecanismele interne ale unei fundații utilizate de guvernul rus pentru a-și promova interesele în întreaga lume, apărând spioni, menținând rețele de influență și finanțând propaganda, sub aparența luptei pentru drepturile „compatrioților” ruși.

E-mailurile arată că Pravfond a acordat peste 1.000 de subvenții în valoare de milioane de dolari unor persoane și organizații din întreaga lume pe parcursul a aproximativ un deceniu. În ciuda faptului că a fost sancționată de Uniunea Europeană în 2023, Pravfond a continuat să trimită bani către beneficiari din țări europene.

Citește integral pe Context.ro 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.