Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi la Ploieşti, că României îi revin aproximativ 1.290.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 din prima tranşă, după ce un vaccin va fi omologat și intrat în producție.
„Am solicitat Comisiei Europene pentru jumătate din populaţie României aproximativ şi am mers până la 10.700.000 de cetăţeni care ar trebui să facă acest vaccin. La nivelul Comisiei Europene s-au încheiat contracte, sunt discuţii cu mai multe firme, s-au încheiat contracte cu mai multe firme. (…) României, din prima tranşă de 30 de milioane de doze, îi revine 4%, în jur de 1.290.000 de doze”, a declarat Tătaru, citat de Agerpres.
Primii beneficiari ai tranșei inițiale vor fi categoriile vulnerabile şi cele profesionale (cadre medicale şi cadrele didactice).
Nelu Tătaru a efectuat, joi, o vizită în judeţul Prahova, mergând la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), în condiţiile în care, în ultima perioadă, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) au atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că unitatea este supraaglomerată, personalul insuficient şi la fel şi aparatura folosită.
Foto: Pexels.com
Ajung toate la clasa politica si la neamurile lor
Nu Cred(sunt vreo 2.5 mil )
De ce 1290000 si nu 1300000 sau 1200000???Ce mai contau în plus sau în minus dacă trebuie să imunizam doar în funcție de cifre???