G4Media.ro

România va da aproape un milion de euro pe an schitului Prodromu…

România va da aproape un milion de euro pe an schitului Prodromu din Grecia / Legea, inițiată de parlamentari de la toate partidele, cu excepția USR, a fost promulgată de președintele Iohannis / Inițiator: Și francezii dau patru milioane pe an pentru Catedrala Notre Dame din Paris

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la finalul săptămânii trecute, legea prin care sprijinul financiar acordat anual de statul român pentru schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, se majorează de la 250.000 de euro la 960.000 de euro.

Potrivit actului normativ, sprijinul financiar se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Proiectul a fost inițiat de deputatul PSD Iulian Iancu și semnat de alți 89 de senatori și deputați de la toate partidele parlamentare cu excepția USR. Depusă în Parlament în octombrie anul trecut, legea a primit votul final pe 10 martie, cu doar câteva zile înainte de instituirea stării de urgență în România din cauza pandemiei de coronavirus. Inițiativa a fost votată de 185 de deputați, în vreme ce 57 s-au s-au pronunțat împotrivă (32 de la PNL, 19 de la USR, 3 de la UDMR, unul de la PMP și 2 de la neafiliați). Senatul adoptase proiectul în toamnă tacit, fără dezbatere.

Social-democratul Iulian Iancu susține în expunerea de motive că majorarea la aproape un milion de euro a sumei date de statul român schitului din Grecia este necesară pentru finalizarea lucrărilor de restaurare începute în urmă cu 30 de ani și neîncheiate nici până acum din cauza scumpirii repetate a manoperei și a materialelor de contrucție.

”Ca un termen de comparaţie, statul francez cheltuie aproximativ 4.000.000 euro anual pentru întreţinerea Catedralei Notre Dame”, își argumentează deputatul PSD inițiativa.

Iancu amintește că „Prodromu”, schitul românilor din Sfântul Munte Athos, a fost întemeiat în anul 1820 sub arhipăstorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei şi adăposteşte piese artistice literare şi documente istorice de valoare, între acestea fiind icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromiţa”, precum și alte icoane și ”moaștele mai multor sfinți”.

Foto: Schitul Prodromu / Sursa: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

39 comentarii

  1. Lui Werner a început să îi fie teamă…

  2. Călugării de acolo trebuie să trăiască la 5 stele. 1820, mare brânză. În țară monumente de 4-5 ori mai vechi se dărâmă din lipsă de bani. Catedrala Notre Dame aduce venituri statului francez, schitul Prodromu aduce venituri luiși.

    • Mai mult, Notre Dame poate fi vizitat usor, nu trebuie mers pana in Athos, in Notre Dame au voie si femeile sa intre.

  3. Bine ales momentul 🙂

    • Păi economia noastră e comparabilă cu Franței. Am rezolvat cu spitalele, școlile cu wc- uri în curte, în haznalele cărora mai moare câte un copil. Niște nemernici preocupați de îmbuibare, infractori și biserici. Avem biserici, dar credință ioc.

  4. Romania e sat fara caini, ce popor degenerat.

  5. Ar fi bine sa reintroducem nu numai taxele catre fostul Imperiu Bizantin si Constantinopole dar chiar birurile ulterioare otomane, sa cumparam cat mai multe otokaruri cum face pesedista ilegalista Firea.
    Sultanatul care-si baga in puscarie opozantii si jurnalistii plateste paraindarat generos. se merita sa faci afaceri cu ei.

  6. Notre-Dame din Paris … Adica Paris en France, ceea ce mai aduce cateva milioane la buget … vorba aia, ca popa !
    Nu doar 4

  7. Penelieul, chiar n-are nimic de zis ? Au trecut cu totul la doctrina social-populista ?
    Pe Johanis il inteleg, a aterizat in scaunul peneleului din greseala, dupa ce a fost refuzat la grivco, da’ restul labaralilor ?
    Vin alegerile…

  8. Două întrebări am, evident retorice:

    1. De ce de la bugetul de stat și nu din din donații? Dacă x sau y parlamentar dorește să doneze, n-o să-l împiedic eu.
    2. Au crescut de patru ori cheltuielile? Că altfel nu văd rostul.

    • Olei, păi ei sunt ca popii, au mână doar de luat, de dat dau de la noi. O haiducie pe invers: luăm de la săraci să dăm la bogați. Ne batjocoresc pe față.

  9. mda. si mai e ceva. de la notre-dame nu ies inapoi in societate niste ultrasi indoctrinati asa cum se intorc de la prodromu.
    Statul ii da bani lui prodromu si calugarii de acolo ii invata pe cei care asculta de ei cat de rea este lumea de afara, cat de rau este statul si cat de rea a fost revolutia franceza, ii invata sa nu se vaccineze si sa transmita asta mai departe in tara, ii invata sa nu asculte de autoritatea statului ci doar de a calugarilor de care fac ascultare, ii invata sa-si tina departe copiii de tot ce inseamna tehnologie,. Aproape ca nu e nicio diferenta intre ei si imamii musulmani in ceea ce priveste radicalizarea.
    Cum pot sa dea sfaturi despre cum sa traiesti in familie niste unii care stau pustnici pe munte? Si, in general, tot felul de sfaturi despre ce sa faci si cum sa traiesti in societate.

    • De la Notre Dame se intorc banii inzecit, ca se calca turistii in picioare sa intre, sa plateasca bilet si sa mai cheltuie niste miliarde de euro pe an numai ca sa caste ochii prin Paris si sa mai manace si sa bea chestii frantuzesti.
      Si Notre Dame este un simbol al Frantei, nu e pierdut undeva in lume

    • Si unde mai pui ca daca ajungi in vizita si te cazezi pe la ei trebuie sa te baricadezi in chilie si sa stai bine proptit cu kuru’ perete!

  10. Cine este proprietarul schitului?? Apropo, am și o casă, îi putem spune schit, dacă vreți… Nu e pe munte, e pe-un deal.. Aștept lege și pentru al meu… (aici urmează înjurăturile: @#$%%$^&%@#$%#$^)

  11. Dar Notre Dame e in Franta si aduce la o gramada de bani la buget si in bugetele afacerilor din Paris.
    Unde e Cuza sa ne vada …

  12. Cine a fost acolo, stie ca viata nu e in conditii de lux si mai stie ca intreg ansamblul are o valoare deosebita de patrimoniu. Cine a fost/a citit despre Athos stie ca fiecare stat cu populatie majoritar ortodoxa detine o manastire „nationala” pe care o finanteaza, in numele reprezentativitatii pe plan cultural-istoric-spiritual, ceea ce nu e putin lucru in contextul afluxului mare de turisti.
    Desi Romania e a doua tara cu populatie ortodoxa, „detine” o manastire de rang secund subordonata unei manastiri grecesti.
    Deci lucrurile sunt un pic mai nuantate decat par la prima vedere.

    • Unde scrie că România deține ceva acolo? Mi se pare că ONG-ul BOR deține ceva acolo. Cel mai bogat ONG din țară cu proprietăți și peste hotare. A zis bine cineva aici, se ia de la săraci și se dă la bogați. (@#$%^&^$#@#$%#^)

  13. Ăștia au băut apa dupa Psd? Era mai jos o stire ca au marit unele salarii cu 100%. Mai devreme citisem o informare ca aparatul bugetar sa marit din decembrie 2019 până acum cu 5300 persoane. Acum asta…. Ne vedem la alegeri dragilor. Tuva’n gura de zdrențe. Încep să dau dreptate unora care spun că Pnl=Psd.

  14. Fmm dulapule.

    Vai de tara asta, cum se duc banii anapoda si in continuare doctorii n-au de toate… Dar e bine, avem unde dracu sa ne rugam inainte sa crapam.

    Votati pnl, acelas drac cu ceilalti.

  15. Doamnă, mai au preoții har, cultură, demnitate, cum era odată?

  16. Voi tot pupatori de oase ati ramas. Schimbati saliva unul cu altul din aceeasi lingurita. Halal obiceiuri.

  17. Cuvintele nu sunt de-ajuns pentru a-i caracteriza pe imbecilii de parlamentari care au votat asa o mizerie de lege! SIngurul partid parlamentar demn de votul nostru este USR!! PNL si PSD aceeasi mizerie!

  18. Uneori e bine să mai punem mâna pe carte înainte de a arunca cu rahat în toate părțile! E bine să înțelegem ce înseamnă Muntele Athos în relațiile politice din ultimii 1000 de ani. Iohannis nu a dat bani pentru Biserică, ci pentru cea mai veche misiune diplomatică a românilor. A dat bani pentru un simbol! Cum dă la ambasade și consulate, Prodromu este cea mai importantă ambasadă în relația cu Rusia, Serbia, Grecia, Georgia, Bulgaria etc. În traducere, calea informală de dialog politic extern…

    • Ma tem ca nu are nicio legatura cu pusul mâinii pe carte.
      Ci cu oportunitatea absolut discutabilă a inițiativei.
      Ca sa nu mai vorbesc despre sprijinul acordat unei tradiții retrograde care umileste, domnule profesor, femeile, prin faptul că nu le permite sa viziteze ceea ce, de altminteri, „sponsorizeaza” din banii lor, căci milionul acesta din taxe unisex se duce spre … reprezentarea „informala”.
      In Transilvania , zace in buruieni probabil cea mai veche biserica de pe teritoriul României care încă mai e în picioare.
      Nu ca nu e promovată, dar de abia o găsești, am vizitat- o prin bunăvoința preotesei locului, noi si vreo 4 turci( turisti). E asa micuță ca nici nu incapeam cu totii . Si de abia se mai „tine”, iar statul român da milionul uhei mănăstiri din Grecia ce promovează discriminarea in sec XXI .
      Fie si numai acest aspect ar fi trebuit sa împiedice un astfel de sprijin.

    • Da, Dany Mercedes, alias Patriarhul Exit Poll, un exemplu de smerenie, de ce nu contribuie?

    • Și ce a făcut această cea mai importantă ambasadă ? Cu ce ne-a ajutat ? Dar zi concret ! Nu generalități. Vrei să pari informat și cult în cap. Ești doar un propagandist dacă nu zici ceva concret și mai ales VERIFICABIL. Cred că și profiți de pe urma pomenii bugetare. De asta faci lobby

    • dle „prof”,
      parcă trebuia să aducă laude lui Dzeu nu lui Putin??

      „calea informală de dialog politic extern”
      Și ia zi-ne, putem noi care dăm banul, să alegem „ambasadorul”, să-i stabilim regulile (politice), și să-i aprobăm bugetul?? De unde știi tu că „ambasadorul” lucrează pentru România și nu pentru Rusia????????????? Sau pentru el însuși?

  19. Citesc si ma crucesc… Deci le dam un milion de euro unor calugari dintr un schit din grecia pe motiv ca si cea mai celebra catedrala gotica din lume, franceza, primeste bani de la francezi… mintea parlamentarilor romani s a luat de brat cu mintea lui Werner probabil si au plecat impreuna cu sorcova…

  20. E foarte bine ca statul roman mai sprijină și astfel de lucruri. Și e păcat ca USR-ul care se vrea de dreapta nu înțelege ca nu poți decreta pur și simplu ca cea mai veche și mai influența instituție din istoria României sa dispară de pe radar. Biserica exista. Live with that! Make peace with that!

    • Și prostituția e cea mai veche meserie din lume și uite că statul nu pompează bani în ea. Unde-s facultățiile de profil?

      „Biserica exista”.

      Cum să nu „existe” de vreme ce statul pompează bani la greu în ea. Biserica s-a și reprofilat la greu pentru a atrage cât mai mulți bani publici. Ăsta este și motivul, scopul, pentru care ea „există” azi.
      Dacă s-ar tăia robinetul ar înceta să mai „existe” cu forțe proprii. Este doar o chestie artificială și parazitară.

  21. Bună seara!Aud zilnic la tv(necesar datorită contextului!!) Pe Catu și gloata că,au crescut cheltuielile și au scazut veniturile!!!Nu sunt bani pentru alocații,nu sunt bani pentru marirea pensiilor,nu sunt bani pentru majorarea salariilor,nu sunt bani pentru autostrăzi,mai nou nu sunt bani pentru testarea fiecărui cetățean al țării!!!!Dar,constat cu stupoare că au găsit bani pentru acest schit????Oare cate pacate are acest popor de trebuie să plătească cu stiloul acestui VENERAT președinte și cu”Guvernul meu!! care in lupta momentului cu Covid au gasit bani necesari,chiar de 4 ori mai mult!!!!Săracă țară bogată!!!!!!!!

  22. Oha, nici nu te-ai deranjat macar sa o contesti la CCR , macar sa fi fost intoarsa la parlament ? Nu puteti dracu, sa reintroduceti obligativitatea de a indica sursele pentru initiatorii modificarilor legislative ?! Sa dea banii de la ei de la partid ………. Vreti sa ne damblagiti cu lucruri de genul asta ?

  23. ce fac calugarii cu 1 mil de euro? ar trebui facute public cheltuielile sau se spala bani ca la balamuc si au gasit cum sa

    • Darul către pașalâc,

      Ce demoni cu diploma de Athos , cu stampile doua și semnături tot, doua.
      Onoarea de a nu primi tămâie
      Și chinul de a fi mințit de 12 cadâne.

  24. Dar o lege care sa ajute copilașii abandonați, care sa le ofere o familie mai repede (cat timp sunt încă copii pentru ca voi le omorati orice șansă de a fi adoptati) cand o sa dati? Cand veti întoarce ochii spre centrele de plasament, domnilor?
    De ce nu da acești bani BOR-ul, ca doar are moșii nenumarate retrocedate de stat si ii platiti din impozitele noastre destul cat sa isi permita sa ne batjocoreasca cu luxul orbitor.
    Hoți ordinari! Va e frica de moarte si de Dumnezeu? Sa va zic ceva: tot in palton de lemn mancati de viermi o sa ajungeți, iar banii ăștia dati din munca noastră nu va vor salva sufletul, mișeilor!