Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Energiei va investi 150 de milioane de euro în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei în baterii, după ce Comisia Europeană a aprobat o schemă majoră de sprijin destinată consolidării sistemului energetic național. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care a precizat că finanțarea nerambursabilă va susține dezvoltarea a 2.174 MWh de capacități de stocare prin instalații autonome (stand-alone), prin intermediul Fondului pentru Modernizare, potrivit Mediafax.
„Astăzi am obținut aprobarea Comisiei Europene pentru o schemă majoră de investiții în stocarea energiei electrice în România”, a transmis ministrul.
Potrivit Ministerului Energiei, schema de finanțare va oferi un sprijin de până la 69.000 de euro pentru fiecare MWh de capacitate de stocare instalată.
În același timp, valoarea finanțării poate ajunge la maximum 15 milioane de euro pentru fiecare proiect, iar sprijinul poate acoperi până la 100% din costurile eligibile.
Autoritățile spun că măsura va contribui la reducerea dezechilibrelor din Sistemul Electroenergetic Național, integrarea mai eficientă a energiei produse de prosumatori și din surse regenerabile, precum și la menținerea sub control a prețurilor energiei.
Conform calendarului anunțat de Ministerul Energiei, apelul de proiecte va fi lansat în trimestrul al doilea din 2026, iar investițiile ar urma să fie implementate până la 31 decembrie 2030.
Autoritățile subliniază că România dispune deja de mii de MW instalați în energie regenerabilă, însă producția depinde de condițiile meteorologice.
În lipsa unor capacități de stocare, energia produsă în timpul zilei ajunge adesea să fie vândută la prețuri mai mici, în timp ce seara România este nevoită să importe energie la costuri mai ridicate.
Ministerul Energiei a anunțat că detaliile complete privind lansarea apelului de proiecte vor fi publicate în perioada următoare pe site-ul instituției.
(sursa: Mediafax)