G4Media.ro

Rezultatele referendumului din USR: 91% dintre votanți s-au pronunțat pentru poziționarea doctrinară…

Rezultatele referendumului din USR: 91% dintre votanți s-au pronunțat pentru poziționarea doctrinară ca partid de centru dreapta

Referendumul privind poziționarea doctrinară a USR s-a încheiat sâmbătă dimineață cu o majoritate semnificativă a votanților în favoarea definirii partidului ca fiind unul de centru dreapta, anunță USR într-un comunicat de presă.

Astfel, 11.047 membri USR (adică 91,25% din voturi) au fost în favoarea clarificării doctrinare. Referendumul a avut cea mai mare participare din istoria consultărilor electronice interne ale USR, în total exprimându-și votul 12.106 membri USR (recordul anterior era de 9.654 voturi la o consultare din noiembrie 2019). Cvorumul necesar validării votului intern a fost de 10.743 de voturi, iar prezența la finalul perioadei de votare a fost de peste 56%.

Referendumul a fost convocat la inițiativa președintelui USR Dan Barna și s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile începând din 1 februarie.

“Nu este o schimbare de poziție, ci o consolidare a ei. Atunci când am fost ales președinte, am spus că suntem un partid de centru dreapta și tot ce am făcut în ultimii ani a fost în acest spirit. Am luptat pentru stat de drept, libertăți civile, libertate economică și o aliniere fermă la valorile europene și euro-atlantice. Succesul acestui exercițiu de consultare internă vine să confirme dorința și curajul membrilor USR de a continua și a-și asuma această direcție. Este un pas necesar și așteptat în direcția consolidării unui partid care va avea un cuvânt important de spus în viitoarea guvernare”, a spus Barna.

Președintele USR a adăugat că prioritatea numărul unu pentru partid în acest moment este pregătirea alegerilor locale și parlamentare, iar poziționarea ideologică ajută partidul în dialogul permanent pe care îl poartă cu românii.

Poziționarea USR ca partid de centru dreapta i-a nemulțumit însă pe mulți dintre membrii partidului, care au și boicotat referendumul. Ei spun că echipa Barna se raportează în mod fals la un număr mai mic de membri de partid, pentru că altfel referendumul ar fi invalidat.

Astfel, opozanții poziționării USR ca partid de centru dreapta susțin că totalul membrilor de partid este 24.468 (din care 2.803 membri suspendați), și nu 21.361, așa cum susține aripa Barna. Ca atare, cei care au boicotat referendumul susțin că acesta nu ar fi valid.

Conducerea USR a explicat însă că cei 2.803 membri suspendați nu au drept de vot, prin urmare nu au fost luați nici în calculul privind cvorumul.

Documentul programatic prin care echipa Dan Barna a propus poziționarea partidului se numește ”România modernă. Reforma cinstită” și conține cele 5 mari principii de guvernare, precum și un plan de acțiune în viitorul imediat, însoțit de 10 pachete de politici publice pe care se va baza guvernarea USR.

În documentul programatic al echipei lui Dan Barna, dat publicității pe 10 ianuarie, se arată că ”USR este partidul nou, anti-sistem, care coagulează energiile celor care vor cu adevărat o schimbare, care se implică în viața publică”.

Documentul explică opțiunea de centru-dreapta: ”De ce centru-dreapta? Pentru că dreapta este în România forța schimbării, forța care a dus România înainte spre economie de piață, spre Europa, spre libertate. Pentru că stânga a împins România, și nu doar de 30 de ani, la marginea Europei. De ce modern? Pentru că este 2020. Pentru că lumea se schimbă și pentru că USR este partidul care propune soluții moderne la problemele reale ale acestor zile”.

”Doctrina USR centru-dreapta modern este o sinteză între liberalismul european și puterea comunităților”, se mai arată în document.

Cele 5 principii de guvernare din documentul programatic:

  • Libertatea individului este fundamentală
  • Egalitatea în fața legii și a statului și eliminarea privilegiilor discriminatorii
  • Modernizare liberală cu puterea comunităților
  • Statul este o organizație care trebuie permanent ținută sub control, analizată și adaptată la standardele moderne
  • Meritocrația și competiția onestă trebuie să devină norme sociale și politice în România

Planul de acțiune în patru pași prevede că, după eventuala adoptare a doctrinei de centru dreapta prin referendum, USR ”va face opoziție real liberală la guvernul Partidului Național Liberal”.

Citește aici documentul integral

Foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Progresiștii și nicușoriștii din USR critică dur programul de centru-dreapta prezentat de echipa Barna pentru poziționarea ideologică a partidului. Presadă: În manualul de ideologie nu găsești rețeta pentru a combate sărăcia / Goțiu: În loc de program de guvernare, veniți cu referate de facultate

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

47 comentarii

  1. Dan Barna in sus, Dan Barna in jos.
    Sper ca fuziunea sa-i permita o pauza lui Dan Barna.
    4 ani de odihna îi vor face bine si lui si nouă

    • Si poate cine vine in locul lui Barna, acum ca s-au votat ca partid de dreapta, propune reluarea referendumului pentru familie. USR, ca partid, 91% de centru dreapta, ma astept sa fie implicat activ si in campania pentru ca viitorul referendum sa treaca, conform valorilor dreptei.

  2. Ăștia au impresia ca dacă se pozitioneaza impotriva la orice sunt de centru dreapta, astia au o bulearca ideologica, mai putin drepata, mai degraba centru stanga modern

    • Dupa ce s-au „pozitionat” centru hais, acum se „pozitioneaza” centru cea. Curand se vor „pozitiona” capra. Din pacate…

    • omul vituperant este postac psd cunoscut, se pare că pepiniera de postaci încă are ruble pentru gușteri noi

    • @Mario O opinie nu te face postac, ignorant stangist

    • Alexescule, de ce te dai om de la tara, cand tu confunzi hais-ul cu cea-ua…? Sa stii si tu, ca hais…e pentru stanga, baiete !

  3. Art 54(2) din Statutul USR

    Pentru validitatea consultării membrilor prin votul exprimat prin platforma IT colaborativă, este necesar să îşi exprime votul minim 50% plus 1 din membrii USR.

    Cei suspendați sunt membri USR. Conform statut, ar fi trebuit luați in calcul la stabilirea pragului de validare.

    Excluderea lor din numărul total e o incălcare evidentă a statutului.

    • Cine nu voteaza nu conteaza

    • Ți s-ar părea un lucru mai logic să se invalideze voința exprimată a 91% dintre cei activi cărora le pasă, doar pentru că există o grămadă care s-au înscris să se afle în treabă și mulți dintre ei sunt suspendați pentru că probabil nici cotizația aia anemica de 25 lei nu și-au plătit-o de multe luni?

  4. Sa vedem ce referendum mai „inventeaza” Barna???? tot timpul este intr-o agitatie „politica” de nu se poate. Poate prin 20-30 o sa realizere c-a ajuns un „viitor-fost”. Daca va mai apuca 20-30 (in politica)!

    • Mie mi se pare ca e deja un viitor-fost. Nu prea e convingator, nu prea are ce pune pe masa. USR ar trebui sa se concentreze pe gasirea unor politicieni cu charisma si cu idei viabile.

  5. Singura sansa a USR de a se revitaliza este sa castige Nicusor Dan Capitala. Celelalte strategii sunt povesti.

    • Si cei 46% care n-au votat … ce-i cu ei, erau plecati de pe planeta?!?

      Adica nu poate fi ca si cand nu erau interesati de politica, ca doar s-au facut in mod voluntar membri de partid.
      Nu poate fi nici cazul ca n-au votat sperand sa nu fie validat referendumul, urmand sa aiba vreun castig (obtinut intr-un mod rusinos, pe tehnicalitati … gen Basescu).
      Nu poate fi nici cazul ca n-au o opinie privind orientarea partidului, ca doar sunt politicieni (odata ce sunt membri) si au ceva convingeri politice.
      Iar daca sunt adeptii „partidului umbrela”, ar fi votat „NU”, pentru ca asta e optiunea lor: nu sunt de acord cu orientarea partidului.

      Deci, membri USR din cei 44% care n-au votat, care-i treaba cu voi!? 😐

    • Ca de obicei, pui bine problema!

    • @Sanitarul Cei 46% au boicotat. Teoretic. Practic, o parte din ei probabil au uitat deja ca sint membri USR (vezi procentele de participare de la celelalte alegeri/consultari interne).
      Cei care au boicotat, insa, au ridicat niste probleme pertinente cu privire la acest referendum. De pilda, daca rezultatul referendumului ar fi “nu”, ar fi urmat un referendum in care sa intrebe daca vor sa fie un partid de centru-stinga-modern (da/nu), iar apoi ar fi intrebat daca vor sa fie un partid de dreapta-modern(da/nu), stinga-modern, nazist-modern, comunist-modern etc. Plus ca, in opinia lor, USR e mai degraba partid umbrela iar acest gen de definire nu face decit sa antagonizeze si mai tare taberele din partid. Si da, sperau sa fie invalidat prin neatingerea cvorumului. Lucru care nu e mai putin democratic.
      Mie mai problematic mi se pare ca un partid de aprox. 24000 de membri are 2800 de membri suspendati. Adica vreo 12%.
      In fine, nu conteaza, sper sa le fie bine de acum inainte si sa sa reuseasca mai mult decit pina acum, desi, sa fiu sincer, mi se pare ca si-au pus doar o tichie de margaritar. Si e o tichie de margaritar cu spini.

    • @Armand C: ba este nedemocratic sa incerci sa castigi „tennic”. Nu este contrar regulilor (care nu se pot face mai bine de atat), dar este contrar spiritului democratic. Regulile sunt facute pentru a pune in practica principiile, nu pot fi folosite pe post de principii. Daca vrei o analogie, normele de aplicare nu pot modifica legea.

      Cand nu votezi, nu poti aduce niciun argument factual cum ca tie, de fapt, nu ti-e indiferent rezultatul referendumului.

      Indiferent cate referendumuri s-ar fi organizat, de fiecare data fiecare membru ar trebui sa-si spuna optiunea, chiar si atunci cand intuieste ca n-are sanse sa castige optiunea lui!

      Apoi, ce te face sa crezi ca al doilea referendum nu ar fi avut intrebarea „Vreti sa ramana un partid umbrela, in ciuda profetiilor neindeplinite ale lu’ Cristian GHINEA?”

      PS: Oricum, noi vorbim in principiu aici, hold-up-ul lui Ciolos e in plina desfasurare si nu vad cine i s-a opune. 🙁 Apoi este o chestiune de timp pana vor ajunge la apucaturile „celor vechi”.

      As paria ca in noul partid regula desemnarii in posturi de conducere sau pe liste de alegeri nu va fi votul tuturor membrilor (a la USR) ci votul membrilor cenzurat de Comisia de Selectie cenzurata si ea de catre Biroul Politic National (a la Plus+). Adica aproape la fel ca la ….. exact!

    • Sanitare, ca sa intelegi ce-i cu cei 46% care n-au votat trebuie sa te intrebi de ce tine Barna alegeri si tot soiul de referendumuri interne in sistemul asta, de ce tine Ciolos mortis ca sa desemneze candidatul la primarie prin aceleasi alegeri interne?
      Raspunsul, dupa citeva ture de astfel de „democratii” nu mai e decit unul: scrutinurile sint falsificate, alegerile sint controlate si iese ce si cine trebuie.

    • Probabil ca e nedemocratic intr-o acceptiune mot-a-mot a cuvintului. Dar recunosc ca sint biased, ptr ca mi se pare foarte stupid referendumul asta – e ca si cind i-ar fi intrebat daca vor sa fie banane – da sau nu; evident, cu un document doctrinar despre cit de bine e sa fie banane.
      Cit despre tabara-boicot, nu sint sigur ca exprimarea corecta este „sa cistige tehnic” – cind pui o intrebare intr-o pestera, ecoul pe care il auzi nu este un semn al victoriei celor care nu sint in pestera, ci este un semn al faptului ca nu ai pus intrebarea unde/cind/cui trebuie. O formulare mai exacta este ca tabara-boicot isi doreste/dorea ca echipa-Barna „sa piarda tehnic”. Adica sa nu aiba legitimitate – chestie care vad ca e in continuare contestata, desi…
      Si sa nu uitam ca boicotul, inainte de orice, este o forma de protest.

      Sincer sa fiu nu mi-a trecut prin minte alternativa asta de intrebare, dar poate si ptr ca autoironia nu a caracterizat niciodata vreun membru (dintre cei „marcanti”) ai acestui partid.

      In rest, da, referendumul asta nu pare decit sa decida descrierea de profil de Tinder a USR.

      Nu accept pariul asta ptr ca as paria against all odds 🙂

    • In plus Barna ar trebui sa ne spuna ce drojdie foloseste de creste numarul de membri USR asa de repede caci, citez aproximativ din escrocul insusi, partidul si-a dublat numarul de membri ajungind astazi la peste 16000. Data declaratiei, acu’ trei luni, la sfirsitul lui noiembrie. Iata si un articol lamuritor in problema: https://romania.europalibera.org/a/dan-barna-ramane-presedintele-usr-75-dintre-colegi-i-au-dat-vot-de-incredere/30282742.html

    • @Amicu: partidul este o adunare voluntara de persoane (party). Cand nu mai esti de acord cu ce se intampla, fie faci o petitie in care strangi (in cazul asta) spre o jumatate din numarul de membri, in care iti expui cererile (iar ceilalti nu pot ignora cererile unui procent asa de mare), fie pleci, pentru ca nu ti se mai potriveste adunarea.

      Ceea ce probabil se va intampla.  Vorba’ lu’ Emotional Fish – “Celebrate / This party’s over / I’m going home.”

      @Armand C: Nu. Boicotul este in primul rand lipsa cooperarii, care uneori se suprapune peste o forma de protest. Nu-i tot aia.

      Gandeste-te la flirt.  Frumoasa domnitza care refuza nu protesteaza deloc (ba chiar ii face placere); doar nu coopereaza si ramane indiferenta la avansuri. Adica il boicoteaza pe gentilul, dar nefericitul discriminat. 😆

      Cred ca este eronat sa te gandesti doar la cazul particular ar boicoturilor referendumurilor organizate de catre stat. E o mare diferenta: in cadrul statului esti prins intr-o cooperare_fortata, ca sa-i zic asa. Nu poti iesi din ea decat cu costuri mari (renuntarea la cetatenie si eventual emigrarea), intrucat statul are monopolul utillizarii violentei si poate impune orice decreteaza ca fiind “legal”. De aceea, in acest caz particular, boicotul ia forma unui protest, fiind unicul mod al cetateanului nu de a lupta impotriva (pentru ca si acolo sunt cai, dar toate presupun costuri mari), ci de a rezista.

      In cazul USR, cooperarea nu este fortata, asa ca nu suntem in cazul precedent; ca urmare ii lipsesc conditiile sa se transforme in protest.

    • Asta e o definitie extrem de arbitrara a boicotului.
      Boicotul este tot timpul o forma de protest, in orice si fata de orice forma de organizare, fie ca e publica sau privata, fie ca esti sau nu membru al acelei forme de organizare. Nu am inventat eu nici termenul si nici conceptul si cred ca nu are rost sa il reinventam.
      Si faci o confuzie intre partid si conducerea partidului, care in niciun caz nu sint totuna. Ca intrebarea de la referendum sa apartina partidului, ar fi trebuit implinite o serie de cerinte/intrebari prealabile, care sa conduca la aceasta intrebare: -vreti sa raminem un partid umbrela sau vreti sa ne definim ideologic, daca vreti sa ne definim ideologic, cum vreti etc.

    • @Armand C: ca sa ne verificam daca ce am zis eu e o definitie arbitrara sau nu a termenului „boicot” ramane sa vedem care este intelesul uzual, dat termenului de un vorbitor bun al limbii romane. N-avem alta referinta pentru aceasta decat dictionarul (despre care presupunem ca este „actualizat”). Cel mai „nou” pe care l-am gasit este MDA2. Asadar:

      boicot sn [At: DA ms / P: boi-cot / Pl: ~uri / E: drr boicota] 1 Suspendare (concertată) a legăturilor politice sau economice cu o țară, un grup social, o persoană etc., ca ripostă la o anumită acțiune a lor. 2 Neparticipare la o activitate, ca răspuns la o acțiune nepopulară.

      Inchei aici confruntarea lingvistica, ramanand ca planul ideilor e mai important. Limbajul este doar o unealta auxiliara.

    • @amicu: observatia cu variatia numarului membrilor, este, intr-adevar, interesanta.

      Nici eu nu prea vad cum a crescut numarul membrilor, in ultimele trei luni, cu 8.000 de membri, motivele fiind:
      1) nu mai exista pericolul „Dragnea” iar lumea nu mai este chiar sub presiunea de „a face ceva, ca asa nu se mai poate”
      2) USR-ul se laluda ca nu primeste oportunisti sau traseisti.

      Singurul argument in favoarea plauzibilitatii acestei cresteri ar fi ca USR-ul studiaza cererile de adeziune inainte de primirea membrilor, iar asta dureaza cu lunile, uneori. Deci membri primiti in ultimele luni ar proveni din intentii de inscriere mai vechi, din perioada muribunda a guvernului Dancila.

      Care ar fi posibilitatea sa verificam?

    • Atunci revin: conducerea partidului nu e partidul, iar, pe cale de consecinta, membrii partidului pot boicota o decizie luata de conducerea partidului.

  6. noroc cu inteligentii de la PNL,PSD dee aici care stiu ca de fapt adevarul nu e adevar si e ala care zic ei adevar
    bine ca stiu ei ideologii

    • Andrei, numele tau este Barna????? Sa te vedem la sparlamentare si apoi mai vorbim. Daca o sa mai avem cu cine (10-12%). Aka, partidul balama!!!!

  7. Daca 90% voteaza ca cioara este alba, realitatea nu se schimba. USR este un partid de stanga, asa cum se inteleasa astazi stanga in Europa. Este votat de un electorat predominant urban, mai degraba tanar, cosmopolit, cu idei progresiste. Nu e o rusine, ci o realitate. Ei sunt o stanga moderna.

    • Exact, ei sunt stanga moderna.
      Pe langa disonanta cognitiva, „pozitionarea” asta mai are o problema: nu exista in momentul asta un partid declarat de stanga altul decat PSD, ceea ce e o mare usurare pentru fostii comunisti.

    • N-a votat nici un 90%, totul e o mastrapolelala, un fals. Cica partidul ar avea vreo 22000 de membri, acum doua luni si un pic avea un pic peste 16000, sintem martorii unei abureli majore pusa in scena de un grup de escroci: martorii lui Ciolos in frunte cu Barna.

  8. Iată cum se „propaghează” mișcările telurice de grad 10 și în USR !
    Un referendum de o asemenea importanță ar fi trebuit să aibă reguli tari din punct de vedere al procentelor de participare gen majoritate calificată ( prezență minim 80%, pro minim 64% – 64×80=51,2% din total membrii- ) care ar fi dat legitimitate unui astfel de demers. Dacă un partid modern folosește metode prăfuite în stabilirea principalelor linii directoare interne, la ce să ne așteptăm atunci când va fi la putere ?!?

  9. Ludovic intreaba electoratul daca mai traieste ca sa stie daca scumpeste mancarea.

  10. Oare ei stiu ce au votat?
    – familia in centrul preocuparilor
    – limitarea/controlul migratiei
    – natiunea ca element fundamental in ordinea lumii
    … toate bune si frumoase, dar nu cred ca eì sunt asa.

    • Ei au votat ce le-a cerut Barna. De fapt USR-ul ar trebui sa se numeasca USR-Aripa (franta) Barna!
      Apoi se va transforma in USR-Gatul rupt cu BArna in frunte!

    • Dupa calendarul lui Ciolos USR nu va mai fi dincolo de iunie. Om vedea cum se va numi, cert e ca Liviu si Dacian isi zic pe numele mic. Si asta deloc intimplator.

  11. Tara arde si baba se piaptana ! Treziti-va infantililor ! Politica inseamna stabilirea prioritatilor tarii , maturizare politica , disciplina de partid decenta ! Mare aviz ” vedetelor ” CHICHIRAU , CIOLOS , GOTIU ,

  12. Bah ce m-am linistit! Ma speriasem ca o sa manance acelasi cacat si voteaza sa se declare de stanga! Asa e ok! Ma mut inapoi la usereu! E de dreapta! Uraaaa!!!

    • ” o sa manance acelasi cacat” Stai linistit, coane, ca nu-ti face nimeni concurenta! Te imbuibi de unul singur si o sa faci un cur cat al lui Dancila! Sa ai mancare ca mai sus la pofta!

  13. Neo-Marxistii, neo-comuistii , subversionistii bolsevici infiltrati impreuna cu trolii infractorilor care au jefuit la propriu Romania nu mai pot de grija USR-PLUS !
    Ca de ce voteaza, ca-s de stanga, ca-s radicali, ca-s de extrema dreapta, ca nu e bine orice fac, ca de ce se implementeaza votul democratic si transparent si nu se pleaca urechea la detonarile emotionale mioritice , ca de ce nu se lasa cu certuri fara sfarsit cum e pe placul televiziunilor mafia, ca de ce nu e haos si discutii fara rezultate si fara noima ca peste tot, ca e prea multa aroganta pentru ca nu se accepta confuzia si lipsa crunta de logica stramoseasca, ca de ce nu sefac matanii catre BOR, de ce nu se recunosc ceausistii si realizarili lor si a turnatorilor, ce atata lupta cu fara penali in functii publice cand la noi asa e legea strabunilor sa dam spaga si sa fim milostivi cu asupritorul si cu cei care ne jefuiesc?!
    Hehehe , canaliile drqw, vine si vremea confiscarea averilor ilicite in curand.

  14. Useristii comenteaza. Nu sunt membru dar sunt un anonim sustinator cu alte cuvinte ma impotrivesc psd. Sunt surprins ca membri usr bolborosesc pe aici de stinga moderna… bla bla bla. Numai daca adie un curent de stinga usr e mort si ingropat. Tocmai din acest motiv usr trebuie sa mai stea 4 ani pe tusa pina toti descreeratii se vor lamuri ce vor.Observ ca multi se cred ca intr un club sau un centru de terapie colectiva unde poti vomita orice iti trece prin cap. Fara disciplina nu exista partid.

  15. Nu înțeleg de ce postacii Psd sunt supărați ca Usr-ul s-a pozitionat centru dreapta ?! De ce au comuniștii o problemă ?
    A rămas stânga liberă, toţi boșorogii senili, bugetarii ultra specializați în Solitaire, hoții, țiganii, asistații, sunt toți ai lor

  16. Teodor Baconschi:
    Un partid de centru-dreapta nu este anticlerical și anticreștin, dimpotrivă, apără libertatea religioasă (dar și neutralitatea confesională a statului), caută să prezerve patrimoniul construit și intelectual acumulat prin tradiție și adoptă noutățile tehnologice fără idolatrii post-umaniste.

  17. Bună dimineața!De cand a plecat Nicușor Dan ,matematica este grea pentru USR!!!Când sunt 24000 dar scad 2800/suspendati,când sunt 21000,când sunt majoritari in tara cu toate că au doar 12%!!!Nasui la tabla !!!să vedem ce insemna combinari din 2979 luate de câte 24000 că să vedem cine are șanse să facă primul centura Bucureștiului!!!!Nicusor Dan,verifică !!!

    • @Mia: La puscarie, scarnavie!
      Iar ai aparut, tuto, cu propaganda ta comuista in favoarea cloacei infractionale peseeraste, adunatura crimei organizate din Romania? Adunarea si la puscarie fuga… MARS! Averile confiscate si vandute la licitatie pentru recuperarea prejudiciului!
      Iti spun eu cine face prima centura Bucurestiului: centurista Firea, ajutata de centurista Olgutzatza Vaxilescu! Este evident ca ambele curvistine sunt experte in facut centura!
      Or fi nu-stiu-cati suspendati la USR, dar nu si-au dat jos propriile guverne precum cloaca infractionala pesederasta!
      Mai bine o scoatem la tabla pe agramata dancila, aceasta impostoare care nu a luat in viata ei un examen, iar la Bruxelles s-a bashit la greu din curul ala obez al ei, ca sa exprime faptul ca e o urmasa a emanatului ion iliescu, vinovat de doua crime de genocid! Macar ne distram cu ineptiile debitate de „duamna inginer”.

  18. „De ce modern? Pentru că este 2020. ”
    Adanc, neneica! Ce trebuie sa fi mirosit acolo a fum de creiere!
    „…USR este partidul care propune soluții moderne la problemele reale ale acestor zile.” Am citit si nu m-am dumirit. Vorbe goale cu duiumul, solutii concrete niciuna.

  19. Vreau sa votez un partid care apara valorile crestine, care zice nu homosexualilor, nu emigrantilor negrii/maro/tuciurii si care zice clar nu drogurilor