G4Media.ro

Reuters: Ţările UE iau în calcul să renunţe la o parte a…

Sursa Foto: Facebook/ Toma Petcu

Reuters: Ţările UE iau în calcul să renunţe la o parte a reformei pieţei de electricitate

Statele membre UE se gândesc să renunţe la o parte centrală a reformei pieţei de electricitate, pe fondul blocajului între Franţa şi Germania pe tema ajutoarelor de stat pentru centralele electrice, arată un document consultat de Reuters, citată de Agerpres.

Cele 27 de ţări UE vor să ajungă la un punct de vedere comun cu privire la reformarea pieţei europene de electricitate însă de mai multe luni unele ţări, inclusiv Germania şi Franţa, au opinii diferite când vine vorba de acele reguli care ar da unor ţări un avantaj competitiv faţă de altele.

Miza disputei este dacă guvernele vor putea să ofere contracte, garantate de stat, de achiziţionare de electricitate la preţuri fixe de la centralele electrice existente, şi apoi să colecteze veniturile suplimentare generate de aceste contracte şi să le cheltuie pe subvenţionarea anumitor industrii.

Franţa vrea să acorde aceste subvenţii centralelor sale nucleare iar regulile pe care le-a propus au obţinut sprijinul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Însă Germania şi alte ţări se opun vehement, avertizând că asta ar da industriei franceze un avantaj competitiv faţă de industriile lor.

O propunere de compromis, consultată de Reuters, cere ţărilor membre să aibă în vedere trei opţiuni, inclusiv o eliminare completă a regulilor cu privire la aceste subvenţii din reforma pieţei de electricitate.

Celelalte două opţiuni din documentul pregătit de Spania, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, ar limita modul în care ţările membre pot utiliza veniturile strânse de pe urma subvenţionării preţurilor la electricitate şi ar permite Bruxelles-ului să intervină şi să limiteze utilizarea de către ţările membre a acestor venituri dacă ele distorsionează piaţa unică.

Reuters subliniază că este pentru prima dată când ţările membre analizează posibilitatea unei renunţări la aceste reguli referitoare la ajutoarele de stat, după ce s-au străduit să găsească un compromis.

Un eventual eşec în adoptarea acestei părţi centrale din reforma pieţei de electricitate nu ar împiedica Franţa şi alte ţări să ofere producătorilor contracte de achiziţie de electricitate la preţuri fixe. Dar ar putea să le facă mai greu de utilizat şi să le condiţioneze de obţinerea aprobărilor necesare din partea Bruxelles-ului în conformitate cu prevederile privind ajutoarele de stat.

Un înalt diplomat european a dezvăluit că în prezent cele două părţi par „mai departe decât erau în luna iunie”, făcând referire la o reuniune la care miniştrii europeni ai energiei nu au reuşit să ajungă la un compromis cu privire la reforma pieţei de electricitate

Propunerea iniţială de reformă a Comisiei Europene, făcută în luna martie, era destinată să îi orienteze pe producătorii de electricitate spre contracte pe termen lung cu preţuri fixe, astfel încât consumatorii să fie mai puţin expuşi la creşterile bruşte pe termen scurt ale preţului gazelor naturale, de genul celor de anul trecut.

Pentru a-şi atinge acest scop, Bruxelles-ul a propus ca sprijinul public pentru noi investiţii în facilităţi regenerabile şi centrale nuclear să ia forma unor contracte garantate de stat, de achiziţionare de electricitate la preţuri fixe. Aceasta este partea din reforma pieţei de electricitate la care ţările membre ar putea renunţa.

Ambasadorii ţărilor membre vor discuta miercuri această propunere dar au termen limită până la 17 octombrie când miniştrii Energiei se întâlnesc în încercarea de a ajunge la un acord.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...