Home » Analize » Relaţiile dintre SUA şi China, ”afectate serios şi deteriorate”, afirmă Beijingul, după doborârea balonului chinezesc

Relaţiile dintre SUA şi China, ”afectate serios şi deteriorate”, afirmă Beijingul, după doborârea balonului chinezesc

Relaţiile dintre SUA şi China, ''afectate serios şi deteriorate'', afirmă Beijingul, după doborârea balonului chinezesc
Sursa foto: Fred DUFOUR / AFP
Ascultă articolul

Guvernul chinez a afirmat luni că Statele Unite, doborând balonul chinez care survola teritoriul lor, au „afectat serios şi deteriorat” relaţiile dintre cele două ţări, notează AFP, citată de Agerpres.

„Acţiunile americane au afectat serios şi deteriorat eforturile şi progresele celor două părţi de a stabiliza relaţiile chino-americane de după întâlnirea din Bali” dintre preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping în noiembrie, a declarat într-un comunicat viceministrul de externe Xie Feng.

- articolul continuă mai jos -

Armata americană a doborât sâmbătă, în largul coastei Carolinei de Sud, în sud-estul ţării, acest balon chinezesc considerat de Pentagon drept un balon de spionaj, destinat să colecteze informaţii sensibile.

Incidentul a provocat o criză diplomatică între Beijing şi Washington, cu anularea în ultimul moment a unei vizite în China a şefului diplomaţiei americane, Antony Blinken.

Beijingul, care la rândul său susţine că era o aeronavă civilă, a acuzat Statele Unite că au „reacţionat exagerat” prin folosirea forţei.

Guvernul chinez „urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei” şi „îşi rezervă dreptul de a lua măsurile necesare”, a indicat luni ministerul.

Balonul a intrat pentru prima dată în spaţiul aerian american pe 28 ianuarie, la nord de Insulele Aleutine (Alaska). Ulterior a pătruns în spaţiul aerian canadian pe 30 ianuarie, apoi s-a întors de partea americană, deasupra statului Idaho din nord-vestul SUA, marţi, 31 ianuarie.

Publicul larg a aflat de existenţa sa abia joi, când era deasupra statului Montana. Apoi şi-a continuat călătoria spre est până a ajuns la coasta Atlanticului.

Columbia a anunţat în weekend că un balon a survolat teritoriul său înainte de a părăsi spaţiul său aerian. Ea a spus că efectuează „verificări (…) pentru a stabili originea obiectului”.

Vineri, Pentagonul a declarat că un al doilea balon chinez a fost văzut zburând deasupra Americii Latine, reaminteşte AFP.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole