Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inter a mai făcut un pas spre câștigarea campionatului din Serie A, dar Cristian Chivu îndeamnă la calm. 13 puncte sunt acum între trupa antrenorului român și AC Milan, a doua clasată. „Scudetto? Calmați-vă, mai sunt atâtea puncte puse în joc”, a transmis Chivu.
După 2-0 cu Genoa, echipă patronată de românul Dan Șucu, Interul lui Chivu s-a desprins la 13 puncte de AC Milan.
Titlul pare doar o chestiune de timp, dar antrenorul român îndeamnă la calm întreaga suflare interistă.
„Echipa se descurcă bine, nimeni nu este descurajat după Liga Campionilor (n.r. eliminarea surprinzătoare cu Bodo/Glimt). Avem o mentalitate de învingători și acceptăm întotdeauna realitatea cu ambiție și dorința de a fi competitivi.
Desigur, avem suișuri și coborâșuri, dar vom lua lucrurile bune pe care le-am făcut până acum.
Se vorbește mereu despre băieții mei, există mereu îndoiala. În parte, pentru că nu este niciodată suficient, având în vedere ce se întâmplă în jurul Interului de fiecare dată.
Se creează o narațiune despre noi care este departe de realitate, nimic nu este niciodată suficient de bun și nu ni s-a acordat niciodată credit timp de cinci ani”, atrage atenția Chivu, citat de Gazzetta dello Sport.
CRISTIAN CRISTIAN
🗣️CHIVU CHIVU💙🖤🪖 pic.twitter.com/L2fhsnonns— Anas🪖 (@anas2_24) February 28, 2026
„Meciul împotriva Milanului nu este un meci decisiv, mă gândesc doar la Como (n.r. manșa tur din semifinalele Cupei Italiei).
Tratăm toate meciurile în același mod. Dar Scudetto nu a fost câștigat și mai sunt încă 33 de puncte de luat: trebuie să continuăm să mergem înainte”, a concluzionat Chivu.
Cristian Chivu insists ‘the Scudetto is not won yet’ after their eighth consecutive Serie A victory, beating Genoa 2-0. ‘We’ve had ups and downs, the players never grumble.’#Inter #SerieA #InterGenoa #SerieAEnilive #Calcio pic.twitter.com/BHZddhawwg
— Football Italia (@footballitalia) February 28, 2026
Cristian Chivu: « Le Scudetto n’est pas encore gagné, il reste du travail à faire. » pic.twitter.com/VzDqlRS9UM
— Inter FR (@InterMilanFRA) February 28, 2026