Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul britanic al Apărării crede că războiul din Ucraina este pe cale să intre într-o „nouă fază”, transmite The Guardian.
„Forțele ucrainene își concentrează țintele asupra podurilor, depozitelor de muniții și legăturilor feroviare cu o frecvență din ce în ce mai mare în regiunile sudice ale Ucrainei. Inclusiv racordul feroviar de importanță strategică care leagă Herson de Crimeea ocupată de Rusia, folosind aproape sigur o combinație de efecte de blocare, avariere, degradare, negare, distrugere și întrerupere pentru a încerca să afecteze capacitatea Rusiei de a se realimenta din punct de vedere logistic”, se arată în raportul ministerului britani al Apărării, care adaugă apoi că este de părere că războiul este pe cale să intre într-o „nouă fază”.
„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este pe cale să intre într-o nouă fază, cele mai grele lupte mutându-se pe o linie de front de aproximativ 350 km care se întinde spre sud-vest, de lângă Zaporizhzhya până la Herson, paralel cu râul Nipru (…) Convoaie lungi de camioane militare rusești, tancuri, artilerie tractată și alte arme continuă să se îndepărteze din regiunea ucraineană Donbas și se îndreaptă spre sud-vest”, se arată în raport.
La fiecare câteva zile intra intra-o noua faza. Serviciile astea britanice nu sunt delco creative in materie de texte de propaganda.
Englezii conduc operatiunile in Ucraina si se misca din ce in ce mai bine.
Oricum sunt mai credibili decat ce prezinta rusii ca distrug himars in cladiri.
Rusii si-au dat foc la trenul cu munitie cand incercau sa il ascunda cu fumigene.
@0I0: Nu te pot contrazice, eu ma refeream doar la limba de lemn a acestor comunicate britanice.
vct ar ajuta ceva figurile de stil ?Poate pe cititorii irealiști.
Rusia e pe cale să piardă Hersonul și apoi Crimeea. Nu ai ce să minți pe net ca să-ți ajuți conaționalii care sunt carne de tun în Ucraina.
Armata Rosie e cea mai puternică armată din Univers 😂😂😂
Din gaura neagra a cracanatului!
Din cpmunicatele ultimelor săptămâni reiese clar că războiul din Ukraina este de fapt între UK și Rusia. Pe fata. Adică o țară nato ataca Rusia direct. Oare ce interese protejează brits in Ukraina. Sper sa nu aibă vreo surpriza urâtă căci sunt multi români în London.
Nu iti e rusine sa fii asa prost in 2022?