Home » Articole » Raluca Turcan, despre criza din coaliție: Sunt pesimistă că PSD mai poate da înapoi / ”Niciodată nu este prea târziu să spui că ai greşit”

Raluca Turcan, despre criza din coaliție: Sunt pesimistă că PSD mai poate da înapoi / ”Niciodată nu este prea târziu să spui că ai greşit”

5631
Raluca Turcan, despre criza din coaliție: Sunt pesimistă că PSD mai poate da înapoi / ”Niciodată nu este prea târziu să spui că ai greşit”
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, îi critică pe social-democraţii care doresc schimbarea premierului Ilie Bolojan şi spune că este „pesimistă că PSD-ul mai poate da înapoi”, transmite Agerpres.

„Toată lumea cu care m-am întâlnit în ultima perioadă (…) se întreabă ce va face PSD-ul şi ce se va întâmpla cu guvernarea după data de 20. Din păcate, sunt pesimistă că PSD-ul, prin ceea ce a pornit, mai poate da înapoi. Însă, o spun cu toată responsabilitatea, niciodată nu este prea târziu să spui că ai greşit. Şi colegii parlamentari din PSD, conducerea PSD-ului trebuie să înţeleagă că locul PSD-ului în această perioadă este la guvernare, nu la demolare, pentru că parcurgem o perioadă dificilă în care se iau măsuri pentru corectarea unor greşeli acumulate în timp”, a declarat Raluca Turcan, vineri, într-o conferinţă de presă.

- articolul continuă mai jos -

Aceasta a reamintit că filiala PNL Sibiu îl susţine pe premierul Ilie Bolojan şi măsurile de reformă ale Guvernului.

„Ca preşedinte de organizaţie am consultat filiala şi filiala merge în aceeaşi direcţie: susţinere pentru Ilie Bolojan premier”, a subliniat Raluca Turcan.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat joi că, în acest moment, în interiorul coaliţiei de guvernare există un conflict între PSD şi PNL, iar el încearcă să îşi păstreze rolul de mediator.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole