Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Raed Arafat consideră că ”urgenţa maximă” în ceea ce priveşte atât serviciul SMURD, cât şi unităţile de primiri de urgenţe rămâne resursa umană, relatează news.ro. Arafat a spus că deficitul de personal este unul ”foarte serios” în acest sistem, conform
”La nivelul unităţilor de primiri urgenţă avem nevoie de încă cel puţin dublu numărului medicilor de urgenţă, acum avem în jur la 900-950 de medici specialişti de urgenţă şi va trebui să atingem aproape 2.000 de medici de urgenţă. Asta nu putem să o imputăm nimănui. Avem posturi de rezidenţiat, avem pregătire, nu poţi să-i pregăteşti toţi peste noapte. Pregătirea unui medic de urgenţă înseamnă cinci ani. Nici nu poţi să vii să spui că ai pe hârtie un număr de medici şi să transformi pe unii în medici de urgenţă peste noapte. S-a mai făcut asta în 2001 şi a fost o catastrofă, între 2001 şi 2005”, a declarat Raed Arafat, vineri, la Euronews România, potrivit news.ro
Potrivit acestuia, România a pierdut numeroşi medici ATI şi de urgenţă după reducerea salariilor cu 25% din perioada 2010-2011, însă între timp exodul medicilor nu a cunoscut o asemenea amploare.
El a arătat că este nevoie de predictibilitate şi previzibilitate în acest sistem, menţionând că tot timpul este nevoie de investiţii. Arafat a spus că e nevoie de un program anual de reînnoire a bazei materiale.
”Soluţia optimă este să ai un program previzibil, multianual, de înlocuire pe baza datelor pe care le avem de uzură şi de utilizare a lor”, a explicat Arafat, subliniind că acest lucru este valabil şi pentru echipamentele cu care sunt dotate unităţile de primiri urgenţe, care au nevoie de propria aparatură şi nu de echipamente comune ale unităţilor de primiri urgenţe şi ale spitalelor, pentru că în aceste cazuri activitatea din UPU duce la întârzieri, întrucât echipamentul e folosit concomitent pentru bolnavii internaţi şi pentru cei din urgenţă.
Rafila nu te vrea. Oricum nu intelege ce faci tu acolo pentru ca el nu face nimic. Doar o freaca
REGULA DE MANAGEMENT
CAND AI UN SEF DE ORGANIZATIE CARE SE VAITA CA NU ARE SUFICIENTE
1.RESURSE UMANE
2.RESURSE MATERIALE
3.RESURSE FINANCIARE
PRIMUL CARE ZBOARA E CONDUCATORUL ACELEI ORGANIZATII
INCOMPETENTA MANAGERIALA IN „MANAGE”
TO MANAGE-ARTA SI STIINTA DE A CONDUCE(NU E LEADERSHIP-AIA CONDUC DOAR OAMENI)
Un incompetent
Pai plateste i ca afara, da i pensionare la 45 ani ca la militar și urgentistului, care are stres la fel de mare precum urgentistul/ATI stul..dacă vreți ca rezidenții sa aleagă specializări grele cu stres nu ii mai pensionați frate la 65 ani ca nu faci fata.
Dar na, noi dam la militari pensii speciale de la 45 ani..asta e țara in care trăim.
Mai Arafat, ai imbatranit, nu mai esti deloc ancorat in realitate. In primul rand invata-i medicina pe aia care ii ai angajati. Cum sa-i dublezi? Nu stii ca orice inmultesti cu zero da tot zero?
Sunt varza urgentistii tai…niste centralisti care suna la un specialist din secunda in care pacientul acuza vreun simptom. A trecut asa de mult timp de cand un urgentist a pus un diagnostic de certitudine si a dat o reteta, incat daca ai inlocui tot UPU cu un serviciu telefonic robotizat nu ar suferi niciun pacient, ci ai economisi bani si ai avea de materiale sanitare in spitale.
„Diagnostic de certitudine”? Invata sa te exprimi corect in limba romana inainte sa aberezi pe site.
Pai are dar stau pe bara ca toate posturile is blocate de somitati comuniste gen Lucan sau Securenu care angajeaza numai pe cei cu palarie
Prostimea voteaza in continuare USL
Sa traiasca bineeeee !!