Putem să ne reinventăm după o mare pierdere? Cât din trecutul nostru ducem după noi mai departe

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Acest articol face parte din seria de articole susținută de SkyShowtime. Inspirate din tematica serialului Ferma Dutton, de la producătorii Yellowstone, articolele explorează dinamica relațiilor de cuplu, loialitatea, încrederea și compromisurile pe care oamenii le fac în momente dificile.

Trecutul poate fi de multe ori o piatră de moară, care ne ține pe loc, ne împiedică evoluția sau ne îmipiedcă să ne vindecăm în urma unei traume puternice, a unei mari pierderi. A merge mai departe nu înseamnă că trădăm pe cineva sau anumite principii. Pur și simplu, a te reinventa după o mare pierdere este o formă de rezistență umană, un răspuns sănătos la o traumă. Mai mult, acest lucru ne poate face să trăim mai prodund fiecare moment și să găsim un nou sens în viață. Cu toate acestea, cel mai probabil, întotdeauna vom lua ceva din trecut după noi.

Procesul de reinventare

„Adesea ni se spune că începutul este cel mai greu, că dacă depășim un anumit punct critic, apoi lucrurile o să mearga spre bine. Acest lucru poate, în anumite cazuri, să nu fie complet adevărat, ci dimpotrivă: începutul, marcat de un «boost» de motivație, poate fi cea mai usoară perioadă, după care să ne întoarcem de unde am plecat sau chiar mai în spate”, scrie Teodora Sârbu, psiholog clinician.

ʺTrebuie să reușescʺ, ʺNu am voie să greșescʺ, ʺDacă nu imi iese acum, nu îmi iese niciodatăʺ sunt lucrurile pe care ni le spunem atunci când facem eforturi să ne reinventăm. Toate aceste eforturi ne fac de multe ori să obosim mult înainte de finalul cursei. De aceea, psihologii recomandă un decalog al schimbării personale:

1. Stabiliti-va un obiectiv, nu mai multe o data.
2. Alegeti obiective realiste.
3. Alegeti obiective usor masurabile.
4. Nu asteptati o anumita zi. Faceti din schimbare un proces, in care fiecare zi conteaza.
5. Faceti pasi mici si bucurati-va de victoriile care apar pe parcurs.
6. Asumati-va noi comportamente si convingeri pentru a va schimba obiceiurile.
7. Acceptati greseala ca parte din proces.
8. Analizati motivele si beneficiile schimbarii si luati o decizie constienta, care sa va apartina.
9. Construiti o zona de focus larga, nu va restrictionati punand limite de timp.
10. Bucurati-va de ceea ce ati reusit pana in acest punct si de acele parti ale vietii dumneavoastra care merg asa cum va doriti.

„Mulți oameni pornesc pe drumul reinventării personale în căutarea liniștii. Dar descoperă ceva surprinzător: mai întâi apare frica.

Frica apare deoarece reinventarea personală implică:
– renunțarea la certitudini
– confruntarea necunoscutului
– desprinderea de vechile tipare.

Uneori frica nu este un semn că drumul este greșit. Este semnul că schimbarea este reală”, scrie takeit.ro.

Cât din trecutul nostru ducem mai departe

Unsplash/Hadija

Trecutul nu dispare, ci se transformă. Ce rămâne cu noi sunt amintirile, lecțiile prețioase și experiențele care ne-au modelat caracterul, indiferent cât de dureroase ar fi.

„S-a observat ca persoanele cu traume, nu pot lăsa în urmă trecutul, devin obsedate de oroarea pe care vor să o lase în urmă, dar față de care continuă să se poarte și să simtă ca și cum încă se întampla. Energia lor este absorbită de ținerea sub control a acestor emoții, iar solicitările prezentului nu sunt întămpinate cu un răspuns eficient”, scrie psihologul și psihoterapeutul Stela Manda.

Astfel, trecutul, în special cel traumatic, nu rămâne doar în urmă, ci se repetă în prezent, influențând comportamentul și stările emoționale. Vorbim aici despre o memorie autobiografică. Ea poate fi o ancoră către evenimente trecute, așa cum în cazul tinerilor sunt vizibile în personalitatea lor clișee ale adulților. Aceasta este transmiterea intergenerațională a memoriei.

Specialiștii subliniază cât de importantă este deschiderea, dacă vrem să lăsăm trecutul în spate.

„A fi deschis este o abilitate care se învață și care merită să fie exersată pentru a deveni, în timp, obișnuită. A face față necunoscutului devine o condiție necesară dacă luăm în considerare că viața e imprevizibilă. Atitudinea de a rămâne deschis în fața a ceea ce are viața de oferit este una dintre provocările noastre mari, mai ales când ne-am obșnuit cu atitudinea de a ști la ce să ne așteptăm, primind în felul acesta sentimentul de confort. Însă este un confort iluzoriu, firește, lucru demonstrabil la prima schimbare de situație” scrie psihologul Diana Bălan, terapeut.

Memoria autobiografică 

Memoria sau amprenta biografică este extrem de importantă în societate și poate fi uneori o frână în calea pe care o parcurgem ca să lăsăm trecutul în urmă.

„Amprentele rămân în suflet neștiute până când creierul recunoaște emoția unei atitudini, un miros sau un sunet, o pală de vânt. Și ne amintim selectiv, părți din ceea ce s-a întâmplat, memorie afectivă care ne face să devenim sensibili de-a lungul timpului la același gen de emoție. Apoi se confundă în noi ceea ce ne-am dorit la un moment dat cu ceea ce este în fapt un om și pornim spre iluzii pe care creierul le produce pe bandă rulantă. Alunecări în trecut, visări depre viitor, melancolii”, precizează psihoterapeutul Iulia Crut. Totul este legat, de fapt, de frica de schimbare.

Sursa foto: SkyShowtime

Creșterea încrederii, element cheie

„Ieșirea de sub imperiul acelei minți căreia îi place să dețină controlul și care se guvernează duă tipare dominate de frică și intrarea sub imperiul acelei minți discpilinate, care construiește încrederea în orice situație, care găsește un sens în orice lucru, căreia îi place să se îmbogățească cu fiecare experiență”, subliniază Diana Bălan.

Uneori, frica de schimbare este legată și de frica de critică sau de „gura lumii”. Dar acceptarea nu trebuie să însemne resemnare, ci doar admiterea faptului că trecutul nu mai poate fi schimbat. De aici, de la acest punct zero, trebuie să înceapă reconstrucția. Mai ales că forța interioară descoperită în urma unor traume este de cele mai multe ori o resursă pe care nu știam că o avem în noi.

Astfel, ne poate fi mai ușor să lăsăm trecutul în urmă, gândindu-ne nu că-l trădăm, ci doar că l-am integrat, nu l-am șters. Procesul de reinventare este unul profund personal și individual, dar și dureros. Procesul de reconstrucție poate transforma cicatricile trecutului în dovezi ale puterii și supraviețuirii. Amândouă sunt dificile