G4Media.ro

Purtătorul de cuvânt al BOR intervine în scandalul din jurul filmului „Arsenie.Viața…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al BOR intervine în scandalul din jurul filmului „Arsenie.Viața de apoi”: Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a precizat, marți, în contextul în care Arhiepiscopia Sibiului a cerut ca filmul „Arsenie. Viața de apoi”, realizat de regizorul Alexandru Solomon, să nu fie difuzat în județul Sibiu, că „Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public”.

„Solicitarea arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială. Fiecare eparhie este autonomă administrativ. Motivația o constituie apărarea imaginii unei personalități reale a Bisericii, respectiv a părintelui Arsenie Boca, perceput de mulți credincioși ca un sfânt al Ardealului. Chiar dacă nu a fost canonizat încă. O abordare ireverențioasă, fie ea și «artistică», a unei personalități religioase va stârni totdeauna și oriunde în lume o reacție critică sau de protest. Un vechi și înțelept gând spune «să nu te joci cu ceea ce este adânc în om»”, a precizat Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al BOR a menționat că „Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public. Rolul ei, printre altele, este să ofere convingător repere morale și spirituale pe care oamenii să le accepte liber, în bună cunoștință de cauză. De aici rezidă și rolul înalt pedagogic al Bisericii”.

„Biserica nu este o instituție care emite interdicții, ci o comunitate vie de credință profund modelatoare. Un spațiu al rafinării și vindecării prin rugăciune și dragoste pentru ceilalți. Acest lucru ar trebui să fie conștientizat la nivel personal și comunitar, inclusiv eparhial”, a subliniat Bănescu.

Într-o scrisoare deschisă Arhiepiscopia Sibiului a cerut luni ca filmul „Arsenie. Viața de apoi”, realizat de regizorul Alexandru Solomon, să nu fie difuzat în județul Sibiu.

Astra Film Festival a reacționat marți și a precizat că, „în 30 de ani, Astra Film Festival nu a cenzurat niciun film”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...