Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Angajații din agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, care funcționează în subordinea Ministerului Economiei, au declanşat marți un protest spontan, cerând salarii la nivel de aparat central și reclamând subdimensionarea personalului, a anunțat Bogdan Șchiop, președinte al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație.
„Acești angajați gestionează tot ceea ce ține de finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii. Fiecare agenție are cam 20 de salariați. La nivel național există 200 de angajați. Aceștia desfășoară o muncă enormă și de o complexitate imensă. Principala cerere e să aibă salarizare la fel ca și angajații de la nivel central. Avem la nivelul agențiilor salarii de 2.800 lei. Dincolo de faptul că desfășoară această acivitate complexă, sub presiunea timpului, vedem politcienii că se laudă la TV cât de bine sunt finanțate IMM-urile. Ei sunt plătiți cu 2.800-3.000 lei. În primă fază avem o solicitare de salarizare la același nivel cu aparatul central. Ar însemna o creștere minimală pe net de 600 lei. În plus, există un aparat subdimensionat. Prin organizația sindicală a acestor angajați imediat după aceste proteste spontane ne vom adresa ministrului”, a declarat Bogdan Șchiop.
„Azi, începând cu ora 10, colegii noştri de la Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, membri ai Sindicatului Agenţilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii -afiliat la FNSA, au declanşat un protest spontan”, au transmis, marţi, și sindicaliştii Cartel Alfa.
Citește integral pe economedia.ro