Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Puteri reduse pentru președinții de instanțe și alegerea democratică a membrilor colegiilor de conducere. Sunt câteva dintre propunerile făcute de judecătoarea Raluca Moroșanu de la Curtea de Apel București pentru modificările legilor justiției. Magistrata a fost invitată vineri seară, la Tema Zilei, pe TVR Info.
Raluca Moroșanu, judecător la Curtea de Apel București:
“Pe scurt, să se reducă puterea președinților de instanțe, asta în primul rând. În momentul de față avem o structură piramidală, în care președinții de instanțe și în special cei ai curților de apel au o putere foarte mare asupra tuturor magistraților din circumstripția curții de apel respective. Și avem nevoie să redemocratizăm – pentru că a fost democratic odată – procesul din interiorul instanțelor. Aveam colegii de conducere care erau alese, nu compuse din președinți de secții numiți tot de președintele instanței, deci să modificăm această structură piramidală și să ne recăpătam forța fiecare dintre noi în cadrul instanței”.
La sfârșitul celebrei conferințe de presă de la Curtea de Apel București (CAB), din decembrie, judecătoarea Moroșanu a devoalat problemele cu care se confruntă magistrații din partea conducerii. “Dacă nu se schimbă ceva acum, nu se va schimba niciodată”, spunea judecătoarea, la acel moment.
Întrebată vineri dacă la CAB s-a schimbat ceva între timp, judecătoarea răspuns: ”Nu. S-au mai bine zis… s-a schimbat, dar mai degrabă în rău, aș zice”.
Credeți că aude ceva ministrul PSD al justiției? Absolut nimic.
Bravo doamna Moroșanu ! Ciumei de la minister nici ca îi pasă ! Doar e de la PSD … ăștia trebuie alungați cu pietre , ca în evul mediu !!
Dna. vrea democratizare.
Ce ar putea fi mai democratic decât un judecător care face turul televiziunilor și-și exprimă nemulțumirile în gura mare?!
Să nu deveniți un Iancu Guda în variantă feminină, doamnă!
Sigur. Nimeni nu trebuie sa scoata o vorba. Niciun cuvant.
Comunicare exclusiv prin comunicate de presa, aprobate prin telefon de Doamna.
Aia-i democratie reala.