Home » Analize » Profesorul Florin Abraham: Se încheie un ciclu istoric de dominație politică a PSD, cu diversele sale metamorfoze instituționale și ideologice

Profesorul Florin Abraham: Se încheie un ciclu istoric de dominație politică a PSD, cu diversele sale metamorfoze instituționale și ideologice

1855
Profesorul Florin Abraham: Se încheie un ciclu istoric de dominație politică a PSD, cu diversele sale metamorfoze instituționale și ideologice
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Profesorul Florin Abraham susține, într-o analiză publicată pe site-ul Fundației Friedrich Ebert, că un ciclu istoric de dominație politică a PSD, după Revoluția din 1989, se va încheia odată cu următoarele alegeri din perioada 2028 – 2030:

„Principalele tendințe ale societății românești în 2025 converg spre concluzia că acesta reprezintă primul an al unei scurte perioade de tranziție la finalul unui ciclu istoric de patru decenii. Perioada istorică de după Revoluția din Decembrie 1989 s-a caracterizat prin dominația unui actor politic (Partidul Social Democrat – PSD), cu diversele sale metamorfoze instituționale și ideologice, care a asigurat stabilitatea regimului politic și consensul euroatlantic. Acest ciclu istoric este foarte probabil să se încheie odată cu scrutinele electorale din intervalul 2028-2030. PSD nu va mai putea constitui în jurul său un guvern, deși va putea fi cooptat în noi coaliții, iar candidatul social-democrat nu va putea accede în finala alegerilor prezidențiale decât în condițiile în care și persoana candidatului, și contextul politic sunt excepționale, ori nu prin forța de mobilizare a organizațiilor tradiționale de partid.

- articolul continuă mai jos -

Diluarea relevanței Centrului politic deschide perspectiva unei perioade prelungite de instabilitate, marcată de rivalități politice de-a lungul unui nou clivaj dominant. Acesta se înscrie într-o confruntare cultural-ideologică de dimensiune internațională între susținătorii unei societăți pluraliste, orientate spre progres și sensibilă la problematica ecologică, și promotorii unei „societăți-sită” – un model care nu este pe deplin închis sau totalitar, dar care operează prin criterii de incluziune extrem de restrictive. În cadrul celui din urmă, minoritățile rasiale și comunitățile LGBTQIA sunt respinse, iar conservatorismul cultural și scepticismul față de politicile de mediu tind să se combine cu autoritarismul politic și cu așteptările privind continuarea paternalismului statal.”

Citește continuarea aici.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.