
Producătorii de medicamente generice: Peste 10 milioane de români vor plăti mai mult pentru medicamentele de care au nevoie
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din Romania a semnalat joi că noua propunere a Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind scăderea nivelului de compensare pentru un număr mare de medicamente va afecta milioane de pacienţi din România, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit organizaţiei, scăderea nivelului de compensare pentru un număr semnificativ de medicamente va duce la „un impact financiar suplimentar” pentru persoanele care suferă de boli cardiovasculare, diabet sau urmează tratamente cu antibiotice.
Conform unui comunicat de presă al APMGR, unele medicamente care în prezent beneficiază de o compensare de 90% (Lista A) ar urma să fie mutate în Lista B, unde compensarea este de doar 50%. De asemenea, alte medicamente din listele A şi B ar putea fi transferate direct în Lista D, unde compensarea este de numai 20%. Pentru medicamentele din Lista C, unde compensarea este de 100%, „se modifică preţul de compensare” pentru mii de produse, ceea ce ar putea duce la apariţia unei coplăţi suportate de pacienţi.
„Numărul pacienţilor afectaţi de această decizie este estimat să depăşească peste 10 milioane; aceştia vor fi nevoiţi să suporte o coplată mai mare pentru medicamentele de care au nevoie, între 6-500 lei/medicament/lună. Astfel, dacă decizia va fi pusă în aplicare, pentru medicamente foarte folosite precum Rosuvastatina, pentru care astăzi pacienţii cu colesterol mărit scot din buzunar 20 de lei, ei vor plăti 33 de lei, o creştere de 65%. La Candesartan, recomandat în hipertensiune, creşterea e de la 17 la 30 lei. Entecavir, medicament pentru hepatită cronică, de la 0 la 32 lei, iar pentru Lenalidomidă, cu care se tratează mielomul multiplu, creşterea este de la 0 la 237 lei”, susţine aceeaşi sursă.
Potrivit APMGR, decizia vine după ce premierul Ilie Bolojan „se arătase susţinător” al tratamentelor ieftine.
„Decizia de a reduce nivelul de compensare va afecta milioane de pacienţi care depind zilnic de aceste tratamente. Într-un context economic deja dificil, orice creştere a costurilor este resimţită dureros de pacient. Solicităm un dialog deschis pentru a găsi soluţii echilibrate, care să asigure accesul tuturor la medicamentele necesare”, a declarat Daniel Bran, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, citat în comunicat.
În acest context, APMGR solicită o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan.
În opinia reprezentanţilor APMGR, accesul medicamentelor generice şi biosimilare în Lista medicamentelor compensate necondiţionat (corespunzătoare medicamentelor inovatoare care au brevet expirat şi se află în contract Cost-Volum) se face cu mare întârziere, de până la 1,5-2 ani.
De asemenea, APMGR afirmă că a solicitat modificarea legislaţiei, în sensul includerii imediate a medicamentelor generice pe Lista de compensare necondiţionată, pentru a oferi pacienţilor opţiuni terapeutice multiple şi optimizare bugetară.
„Putem concluziona că prin astfel de măsuri nu se doreşte susţinerea accesului pacienţilor la medicamente generice. România beneficiază de o industrie producătoare de medicamente generice puternică, cu 41 de facilităţi de producţie, care prin exporturile intra şi extra comunitare contribuie la echilibrarea balanţei comerciale. Mai mult, medicamentele generice intrate pe piaţă în perioada 2016-2023 au generat optimizare bugetară de peste 1 miliard de euro pentru sistemul de sănătate. Cu toate acestea, măsurile propuse de autorităţi continuă să exercite presiune asupra segmentului de medicamente generice, în ciuda faptului că acestea reprezintă sub 20% din totalul cheltuielilor cu medicamentele”, arată aceeaşi sursă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.