
Primarul Bacăului propune transport în comun subvenţionat integral pentru diverse categorii sociale
Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, va propune consilierilor locali adoptarea unei hotărâri prin care mai multe categorii sociale vor beneficia, până la sfârşitul anului 2022, de transport în comun subvenţionat integral, relatează Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Edilul a declarat că de această măsură ar urma să beneficieze veteranii şi văduvele de război, persoanele cu handicap, asistenţii personali şi pensionarii indiferent de nivelul pensiei, în total fiind vorba de circa 43.500 băcăuani.
„Sunt conştient că preţurile în creştere, prin comparaţie cu veniturile mici îi afectează semnificativ pe cei mai vulnerabili dintre noi. De aceea, vreau să acordăm măcar această facilitate. Deşi mi-aş fi dorit să o pot extinde şi pentru alte categorii, cum ar fi şomerii, la acest moment nu există norme legale superioare. Pe de alta parte, văd această măsura şi ca o modalitate prin care să reducem poluarea, valorile de mari de trafic la anumite ore, creând o alternativă de transport convenabilă, ieftină, utilă”, a precizat primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.
Edilul şi-a exprimat speranţa că iniţiativa sa va fi aprobată la următoarea şedinţă a Consiliului Local.
sursa foto: Pexels
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii