Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Sibiu va cumpăra 65 de staţii pentru încărcarea maşinilor electrice, pentru municipiu şi localităţile din zona metropolitană, după ce primarul Astrid Fodor a semnat, vineri, contractul de achiziţie, transmite Agerpres.
„Pe lângă cele 15 staţii publice de încărcare deja funcţionale în teren, municipiul Sibiu va avea în aproximativ 8 luni încă 45 de astfel de puncte, restul de 20 urmând să fie instalate în localităţi din jurul oraşului, membre în ADI Transport Metropolitan. Alte 13 staţii duble vor fi instalate în zona unităţilor de învăţământ din Sibiu, la care desfăşurăm lucrări pentru eficientizare energetică. La finalul lui 2024, în municipiul Sibiu era înregistrate aproximativ 3.000 de autovehicule electrice sau hibride pentru care creăm astfel infrastructura publică necesară alimentării”, a precizat, citată într-un comunicat de presă, Astrid Fodor.
Contractul s-a încheiat cu asocierea SC Flash Lighting Services SA & Smart Business and Technologies Solutions SRL & AGO Proiect Engineering SRL, valoarea acestuia fiind de 4,74 de milioane de lei, fonduri europene nerambursabile obţinute de Primăria Sibiu în cadrul PNRR.
În baza contractului se vor livra şi monta în teren 65 de staţii, dintre care 39 cu un punct de încărcare rapidă (50 kW) şi unul pentru încărcare lentă (22 kW), restul de 26 având câte 2 puncte pentru încărcare lentă. Acestea vor fi disponibile publicului larg şi vor fi alocate localităţilor care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu după cum urmează: 45 în Municipiul Sibiu, 6 în oraşul Cisnădie şi câte 2 în Ocna Sibiului, Şelimbăr, Şura Mare, Şura Mică, Cristian, Poplaca şi Roşia.
Staţiile vor fi dotate cu ecrane LED tactile, un sistem de control al accesului prin tehnologie RFID şi vor fi conectate la un sistem de management la distanţă, care va indica locaţia, starea de funcţionare, cantitatea de energie consumată şi informaţii privind plăţile efectuate.