G4Media.ro

Primăria Piatra Neamţ renunţă la contracte cu finanţare europeană pentru reabilitarea a…

Sursa foto: Pixabay

Primăria Piatra Neamţ renunţă la contracte cu finanţare europeană pentru reabilitarea a două unităţi de învăţământ / Proiectele au fost realizate în 2018, iar prețurile de acum sunt mult peste cele de atunci

Primăria Piatra Neamţ renunţă la contractele cu finanţare europeană pentru proiectele de reabilitare a Şcolii Gimnaziale ”Elena Cuza” şi a Colegiului Naţional de Informatică, a anunţat, marţi, primarul Andrei Carabelea, informează Agenția de presă Rador.

Edilul a explicat că documentaţiile tehnice au fost realizate în 2018 iar contractele au fost semnate în 2022, timp în care preţul materialelor de construcţie a crescut semnificativ, iar sumele alocate prin proiectele de finanţare nu mai sunt de actualitate.

Totodată, termenul de finalizare a proiectelor este de 31 decembrie 2023 şi nu ar mai putea fi respectat având în vedere că nu au fost demarate procedurile de achiziţie pentru lucrări.

”Conştientizez pe deplin nevoia de modernizare a unităţilor de învăţământ din oraş. De asta mi-am şi asumat o decizie curajoasă de a semna contracte de finanţare, deşi am ştiut de la bun început că implementarea devine o cursă contra-cronometru. Orice proiect înseamnă provocări şi situaţii care necesită adaptare rapidă şi rezistenţă la efort. (…) Pentru siguranţa numeroaselor proiecte pe care le avem în lucru, trebuie să ne focusăm pe cele pe care le putem duce fizic, fără complicaţii”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

El a subliniat că va lua în considerare depunerea unor noi proiecte cu finanţare europeană pentru modernizarea celor două unităţi de învăţământ din Piatra Neamţ.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...