Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
După ce noua companie aeriană românească Air Connect s-a lansat, o primă aeronavă aparținătoare a aterizat joi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu, potrivit informării Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Aeronava este tip ATR-72, cu 68 locuri, înmatriculată YR-ACA.
Compania Air Connect urmează să înceapă în scurt timp operarea de curse charter şi regulate, interne şi regionale, de pe aeroporturile Henri Coandă şi Băneasa – Aurel Vlaicu. Un alt avion al aceleiaşi companii urmează să sosească în cursul lunii august, iar alte două în 2023.
Economedia a relatat că în spatele acestei companii aeriene recent înființate se află un fost director de la Blue Air, care în urmă cu nouă ani a fost implicat în cumpărarea Blue Air de la omul de afaceri Nelu Iordache, și mai mulți acționari în directă legătură cu omul de afaceri Dorin Ivașcu, care controlează Aeroportul Tuzla și care a fost șef la birouri externe ale Tarom în perioada comunistă.
„Poate nu ȋntâmplător, AirConnect ȋși face apariția ȋntr-un context dificil pentru piața aviatică din Europa, respectiv din România. Suntem o echipă de profesioniști, cu experiență relevantă ȋn domeniul aviației și, cu siguranță, vom ajunge un jucător important ȋn industrie. Mizăm pe servicii de calitate, la prețuri accesibile, pentru a deveni prima opțiune de călătorie a turiștilor, pe segmentul de zboruri regionale”, declară Tudor Constantinescu, Directorul General AirConnect, în comunicatul transmis joi de companie.
Baftă!
Un drum lung incepe cu primul pas . .
De cat ori deschizi geamul de atatea ori il inchizi..sau nu. Iarna nu este ca vara….
Ce face Nelus? Tocmai ce a iesit
Să fie într-un ceas bun. Aștept să zbor cu AirConnect!
Succes
Felicitari ! O flota cat mai mare , si poate pe viitor o dezvoltare spre segmentul de cargo , sunt cerinte pentru acest segment .
Suntem in siguranta in aer atunci cand „Securitatea” opereaza zborurile.
Suntem in siguranta in aer atunci cand „Securitatea” (fosta si actuala) opereaza zborurile.