Home » Analize » Președintele Croației critică Occidentul că a trimis tancuri grele Kievului și susține că Peninsula Crimeea „nu va mai face niciodată parte din Ucraina”/ Zoran Milanović se opune și aderării Finlandei și Suediei la NATO

Președintele Croației critică Occidentul că a trimis tancuri grele Kievului și susține că Peninsula Crimeea „nu va mai face niciodată parte din Ucraina”/ Zoran Milanović se opune și aderării Finlandei și Suediei la NATO

Președintele Croației critică Occidentul că a trimis tancuri grele Kievului și susține că Peninsula Crimeea "nu va mai face niciodată parte din Ucraina”/ Zoran Milanović se opune și aderării Finlandei și Suediei la NATO
sursa foto: Dreamstime
Ascultă articolul

Președintele Croației, Zoran Milanović, a criticat țările occidentale pentru că au furnizat Ucrainei tancuri grele și alte arme și a declarat că Crimeea „nu va mai face niciodată parte din Ucraina”.

Vorbind cu reporterii la Zagreb, Milanović a declarat că este „împotriva trimiterii de arme letale” către Kiev, argumentând că furnizarea de arme Ucrainei nu face decât să „prelungească războiul”.

- articolul continuă mai jos -

Sprijinul militar occidental pentru Ucraina „este profund imoral, deoarece nu există nicio soluție (la război)”, a spus el, adăugând că sosirea tancurilor germane în Ucraina nu ar face decât să ducă Rusia mai aproape de China.

Referindu-se la Crimeea, peninsula de la Marea Neagră confiscată și anexată de Rusia în 2014, el a spus:

  • ”Este clar că Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina”.

Milanovic a îmbrățișat o poziție antieuropeană de când a fost ales inițial în 2019 ca un candidat liberal de stânga și și-a aliniat politicile cu cele ale premierului Ungariei, Viktor Orbán, și ale liderului secesionist sârb bosniac Milorad Dodik.

Deși funcția prezidențială este în mare parte ceremonială în Croația, Milanovic este în mod oficial comandantul suprem al forțelor armate.

În ultimele luni, el s-a opus în mod deschis aderării Finlandei și Suediei la NATO, precum și antrenării trupelor ucrainene în Croația, ca parte a ajutorului UE pentru țara aflată în conflict.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole