G4Media.ro

Presa belgiană despre Parlamentul European: „O cultură a impunității”

Foto: Eva Kaili / Facebook

Presa belgiană despre Parlamentul European: „O cultură a impunității”

O operaţiune anticorupţie a poliţiei belgiene în Parlamentul European, în legătură cu Qatarul, a provocat vii reacţii la Bruxelles, aleşi şi ONG-uri cerând să se dezbată de urgenţă o ameliorare a regulilor de etică în această mare instituţie a UE, arată o analiză a publicației La Libre Belgique, citată de Rador.

„Nu e vorba de un incident izolat”, a reacţionat organizaţia Transparency International. „De mai multe decenii, Parlamentul a lăsat să se dezvolte o cultură a impunităţii (…) şi o lipsa totală de control etic independent”.

Acest control în instituţie este „defectuos”, a susţinut pe Twitter Alberto Alemanno, profesor de drept la Collège d’Europe la Bruges.

Cinci persoane au fost arestate vineri la Bruxelles după cel puţin 16 percheziţii într-o anchetă privind bănuieli de plăţi de bani „substanţiale” de către o ţară din Golf pentru a influenţa deciziile eurodeputaţilor. Cazul izbucneşte în plin Campionat Mondial de fotbal în vreme ce ţara organizatoare trebuie să depună eforturi pentru a-şi apăra reputaţia afectată în domeniul respectării drepturilor omului, în special ale muncitorilor.

Dosarul a căpătat o dimensiune suplimentară mai ales când a fost confirmată identitatea celei de-a 5-a persoane reţinute vineri seara. Eurodeputata grecoaică Eva Kaili este o fostă prezentatoare de televiziune de 44 de ani devenită o figură a social-democraţiei din ţara sa. Ea are şi titlul de vicepreşedintă a Parlamentului European ca şi alţi 13 aleşi.

Kaili a fost imediat exclusă din Partidul socialist grec (Pasok-Kinal), care ar dori de asemenea s-o vadă părăsindu-şi locul din Parlamentul European. Grupul Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din adunarea europeană a anunţat suspendarea sa „cu efect imediat”.

Ancheta judecătorului belgian Michel Claise vizează fapte de „corupţie” şi „spălare de bani” în grup organizat, potrivit parchetului.

Sâmbătă, ziarul belgian „L’Echo” afirma că „mai mulţi saci cu bancnote” au fost descoperiţi la domiciliul din Bruxelles al Evei Kaili, pe care poliţia a decis să-l percheziţioneze după ce l-a surprins pe tatăl parlamentarei în posesia unei sume mari de bani lichizi „într-o valiză”.

Eva Kaili a mers la începutul lui noiembrie în Qatar, unde a salutat, în prezenţa ministrului qatariot al muncii, reformele emiratului în acest domeniu. „Qatarul este un lider în materie de drepturi ale muncii”, afirmase ea pe 22 noiembrie la tribuna Parlamentului European. Aceste afirmaţii au produs rumoare în rândurile stângii.

Eurodeputata franceză Manon Aubry (stânga radicală) a denunţat sâmbătă „lobby-ul agresiv al Qatarului” şi a cerut o dezbatere pe această temă săptămâna viitoare la Strasbourg, unde Parlamentul se reuneşte în sesiune plenară.

„Vom face ce tot ce este în puterea noastră pentru a coopera cu justiţia”, a scris pe Twitter preşedinta Parlamentului, malteza Roberta Metsola. (Traducere: Gabriela Sîrbu)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Si se mai mira unii ca, spre deosebire de americani, au bagat cea mai nociva forma de producere a energiei, hidroenergia, la regenerabile.

    • Cei mai nocivi pentru omenire sunt eco marxistii ca tine, cu neocortexul complet neted, care obosesc dupa cateva randuri citite. Deja sunteti penibili si nu va mai baga nimeni in seama.

  2. „Corruption, corruption, urla catre noi baroneasa Ema Nicholson prin anii 2000!” Nu, cel mai bine ar fi ca statutul functionarului european sa se modifice radical, sa dispara dreptul de a munci pe viata in aceste institutii, precum si salariile medii de ~5000 EURO net/luna. Atunci nu s-ar mai inghesui toti incompetentii si loazele ratate din politicile nationale in Parlamentul European.

    • 1. Nu e vorba de functionari europeni ci de alesi europeni. Nu e deloc acelasi lucru.
      2. 5000/luna? Cine? Alesii au mai mult de 6000/luna plus o gramada de sporuri si gratuitati plus asistenti platiti tot din bugetul parlamentului. Functionarii castiga in medie mai mult.
      3. Pe viata? Alesii au mandat de 5 ani. Daca stau mai mult este pentru ca ii voteaza ignoranti ca tine. Functionarii au contract de munca pe durata nedeterminata, ca orice angajat cu carte de munca, desi exista si unii temporari si agenti contractuali etc.
      4. Inghesuiala? Da, e mare. La alegeri, partidele din toata uniunea isi trimit pe cine vor in parlament in functie de procentul lor la alegeri. La functionari e si mai inghesuit, sunt competitii cu mii de candidati pe loc. Ia gandeste-te in ce categorie vor incape incompetentii si ratatii.
      Oare a ai spus ceva corect in tot comentariul tau…

    • Ăăă…partenerul / soțul lui Kaili, este un fucționar cu ștaif, arestat și el ( Francesco Giorgi ). Deci da, putem porni cu o serioasă supoziție că acest caz este numai vârful aisbergului și vor fi mal multe scoase de sub preș. NU aș băga deloc mâna în foc și să afirm lipsa corupției în administrația Uniunii ( de ex. foarte originala metodă prin care s-au negociat cu Pfizer vaccinurile, et. etc. ) Hai să nu fim naivi. Foarte mulți s-au obișnuit cu sinecura de acolo.

  3. Firea de Grecia 🙂

  4. Trei randuri de politicieni pe carca unui muncitor!!!si muncitorul nu e productiv?pana cand sa mai fure,toti?macar daca era respectat!dar i se arunca niste zoaie si e pus la epuizare!