Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că NATO trebuie să ia „în serios” provocările venite din partea Rusiei, după incidentele recente din regiune, inclusiv drona prăbușită în România, transmite Mediafax.
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a transmis sâmbătă că statele membre NATO ar trebui să ia „în serios”, în sfârșit, „provocările” venite din partea Rusiei, inclusiv incidentele cum a fost drona prăbușită în România, dar și declarațiile fostului președinte rus Dmitri Medvedev.
Donald Tusk a făcut referire la mai multe situații recente din regiune și a precizat că tensiunile cresc în mai multe țări din flancul estic al NATO.
„Polonia, statele baltice, acum România. Tot mai multe provocări rusești”, a scris Tusk pe pagina sa de Facebook.
El a făcut referire și la declarațiile recente ale lui Dmitri Medvedev, care a afirmat că „cetățenii UE nu vor mai putea dormi liniștiți”, considerând că astfel de mesaje nu trebuie ignorate.
„Ieri (vineri – n.r.), fostul președinte al Rusiei (Dmitri Medvedev – n.r.) a declarat că cetățenii UE nu vor mai putea dormi liniștiți. Toți cei din NATO ar trebui să ia în serios, în sfârșit, aceste fapte și vorbe”, a mai spus șeful guvernului polonez.
„Toate statele UE ar trebui să tacă pe acest subiect. Statele europene sunt participante directe la războiul cu Rusia, iar acest lucru nu mai este contestat de nimeni”, a precizat vineri Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.
„Să se pregătească: acest lucru va continua să se întâmple. Este război! Iar cetățenii statelor UE, ca populație a unor țări aflate în război, nu vor putea dormi liniștiți. Mai ales acolo unde sunt amplasate unități de producție a dronelor pentru nevoile formațiunilor banderiste”, a declarat Medvedev despre incidentul din România.
Reamintim că o dronă a căzut în noaptea de joi spre vineri pe un bloc din Galați, iar două persoane au suferit arsuri minore. Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT după incident și a anunțat declararea consulului Federației Ruse la Constanța drept persona non grata și închiderea consulatului, ca măsură de răspuns.
NATO este mort, UE ar trebui să aibă un U-EU Army de care să se teamă oricine.
5% din pib, clădită pe structura armatei ucrainene, vârfurile puse din armata ucraineană, salariile in euro, corespunzătoare, organizație NE-defensiva, care poate proiecta interesele UE si ale Ucrainei in lume.