Home » Articole » Premierul Marii Britanii recunoaşte, în parlament, că nu ar fi trebuit să îl numească ambasador pe Mandelson

Premierul Marii Britanii recunoaşte, în parlament, că nu ar fi trebuit să îl numească ambasador pe Mandelson

Premierul Marii Britanii recunoaşte, în parlament, că nu ar fi trebuit să îl numească ambasador pe Mandelson
Lord Peter Mandelson. Credit foto: Andrew Lloyd / Alamy / Profimedia
Ascultă articolul

Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, confruntat cu apeluri de demisie, a recunoscut din nou luni, în parlament, că a comis o eroare prin numirea lui Peter Mandelson în postul de ambasador în SUA în pofida legăturilor acestuia cu Jeffrey Epstein, relatează AFP, transmite Agerpres.

‘În centrul a toate acestea, există şi o eroare de judecată din partea mea. Nu ar fi trebuit să îl numesc pe Peter Mandelson. Îmi asum responsabilitatea acestei decizii şi prezint din nou scuzele mele victimelor infractorului pedofil Jeffrey Epstein’, a declarat Starmer în Camera Comunelor.

- articolul continuă mai jos -

Poziţia lui Starmer este fragilizată de mai multe luni din cauza deciziei de numire a lui Mandelson ca ambasador la Washington, după care l-a demis în septembrie, acuzându-l că a ‘minţit în mod repetat’ Downing Street cu privire la amploarea legăturilor sale cu fostul finanţist şi infractor sexual american, mort în detenţie în 2019.

Relansând cazul, cotidianul The Guardian a dezvăluit joi că Ministerul de Externe îi acordase lui Mandelson acreditarea de securitate pentru postul de ambasador în ianuarie 2025 în pofida avizului negativ al serviciului responsabil cu verificarea antecedentelor sale.

Keir Starmer a declarat că nu a fost informat despre acest aviz negativ mai devreme de marţea trecută.

‘Dacă aş fi ştiut, înainte ca (Peter Mandelson) să preia funcţia, că avizul serviciului însărcinat cu verificările era să îi refuze acreditarea de securitate, nu aş fi dat curs acestei numiri’, a dat el asigurări.

‘Acest aviz ar fi trebuit să-mi fie comunicat’, a adăugat liderul laburist, care vineri considerase ‘inacceptabil’ şi ‘impardonabil’ acest fapt.

În februarie, el declarate în faţa deputaţilor că ‘toate procedurile cerute’ fuseseră respectate la examinarea dosarului lui Mandelson.

La câteva ore după dezvăluirile din Guardian, joi seară, Keir Starmer l-a demis pe cel mai înalt funcţionar din serviciile diplomatice, Olly Robbins. Mai mulţi foşti colegi ai acestuia l-au acuzat pe prim-ministru că vrea să îl scoată pe Robbins ‘ţap ispăşitor’.

Criza intervine într-un moment sensibil pentru liderul laburist, foarte impopular după doi ani de la venirea la putere, şi în faţa căruia stau alegeri locale în mai ce se anunţă dificile. Cel mai recent sondaj YouGov a arătat că 61% dintre respondenţi au o opinie nefavorabilă faţă de Starmer.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole