G4Media.ro

Premierul grec Mitsotakis deplânge „cacofonia politică” după intrarea extremei drepte în Parlament

Sursa foto: Facbook / Kyriakos Mitsotakis

Premierul grec Mitsotakis deplânge „cacofonia politică” după intrarea extremei drepte în Parlament

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care a obţinut un nou mandat în urma recentelor alegeri parlamentare din Grecia, a deplâns miercuri intrarea în Parlament a micilor partide naţionaliste şi de extremă dreapta, criticând „cacofonia politică” care riscă să apară, relatează AFP, citată de Agerpres.

În faţa primului consiliu de miniştri, Mitsotakis a subliniat însă că „Republica ştie să se protejeze” împotriva „acestor idoli falşi”, referindu-se mai ales la „Spartanii”, formaţiune recent apărută care beneficiază de sprijinul deschis al lui Ilias Kasidiaris, un fost membru al partidului neonazist Zorii Aurii, aflat în prezent în închisoare.

Marea victorie de duminică a partidului conservator Noua Democraţie (ND) a lui Kyriakos Mitsotakis (40,56%) a fost însă marcată de intrarea în Parlament a trei partide naţionaliste şi de extremă dreapta, între care şi „Spartanii”.

„S-a dovedit că numeroasele formaţiuni nu înseamnă o polifonie democratică, ci o cacofonie politică”, a declarat Kyriakos Mitsotakis după desemnarea luni a noului său guvern.

Formaţiunea lui Mitsotakis câştigase şi scrutinul din 21 mai, dar a refuzat atunci să formeze o coaliţie, astfel încât să fie repetate alegerile pentru ca, aşa cum prevede legislaţia electorală a Greciei, la repetarea scrutinului partidul câştigător să primească un bonus de 50 de mandate în legislativ.

Astfel, la scrutinul din 25 iunie, Noua Democraţie a câştigat alegerile cu 40,5% din voturi şi a obţinut 158 de locuri în Parlament cu ajutorul celor 50 de mandate bonus acordate partidului câştigător.

Principalul său adversar, partidul de stânga Syriza al lui Alexis Tsipras – fost premier în perioada 2015-2019 -, al doilea partid după ND, a suferit o înfrângere zdrobitoare cu 17,83% din voturi şi 48 de locuri în Parlament.

Al cincilea partid în Parlament – după socialiştii Pasok-Kinal (11,84%) şi comuniştii KKE (7,69%) – „Spartanii ” (4,63%) sunt urmaţi de partidul naţionalist „Soluţia greacă” (4,44%) şi Niki (Victorie în limba greacă), un partid xenofob şi fundamentalist creştin (3,69%). Aceste trei mici partide au obţinut în total 12,76% din voturi.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...