Home » Articole » Premierul Ciucă: Mulţumesc coaliţiei de guvernare. Atunci când avem o coaliţie stabilă, am putut să inspirăm încrederea partenerilor sociali / Încheiem 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine

Premierul Ciucă: Mulţumesc coaliţiei de guvernare. Atunci când avem o coaliţie stabilă, am putut să inspirăm încrederea partenerilor sociali / Încheiem 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine

Premierul Ciucă: Mulţumesc coaliţiei de guvernare. Atunci când avem o coaliţie stabilă, am putut să inspirăm încrederea partenerilor sociali / Încheiem 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Premierul Nicolae Ciucă a mulţumit, miercuri, în şedinţa de Guvern, coaliţiei de guvernare, subliniind că se poate constata că „atunci când avem o coaliţie stabilă”, s-a inspirat încrederea partenerilor sociali, relatează news.ro. Încheiem 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine, a mai spus premierul, el afirmând că au reuşit să operaţionalizeze prima cerere de plată din PNRR şi au transmis-o şi pe a doua, iar în felul acesta, în anul 2023 aproximativ 9 miliarde de euro din valoarea totală a fondurilor cuvenite prin PNRR se află în ţară.

- articolul continuă mai jos -

”În plan intern, aş dori să subliniez şi să mulţumesc coaliţiei de guvernare. S-a putut şi se poate constata că atunci când avem o coaliţie stabilă, constituită din partidele care şi-au asumat responsabilitatea guvernării, PNL, PSD şi UDMR, practic prin această stabilitate am putut să inspirăm încrederea tuturor partenerilor sociali, de asemenea să inspirăm încredere partenerilor noştri externi care au văzut în România o oportunitate de investiţii, o oportunitate care s-a concretizat în cea mai mare sumă a investiţiilor străine directe”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.

Şeful Executivului a spus că din estimările BNR, ”încheiem anul 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine”.

Ciucă a mai arătat că a fost anul în care au operaţionalizat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar prin fazele trimestriale au trebuit să îndeplinească jaloanele şi ţintele, în conformitate cu cerinţele şi reformele pe care şi le-au asumat.

”Am reuşit să operaţionalizăm prima cerere de plată şi am transmis-o şi pe a doua. În felul acesta, în anul 2023 aproximativ 9 miliarde de euro din valoarea totală a fondurilor cuvenite prin PNRR se află în ţară”, a mai spus premierul Ciucă.

El a dat asigurări că în perioada următoare ”vor urmări cu aceeaşi tenacitate şi determinare ca jaloanele şi ţintele din PNRR să fie îndeplinite pentru a putea îndeplini obiectivele de reformă şi investiţii”, relatează news.ro

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole