Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Florin Cîţu afirmă că România este în proces de selecţie la nivel european pentru partea de producţie a vaccinurilor anti-SARS-CoV-2, iar una dintre companiile din ţara noastră „va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19”.
„Veşti bune pentru România! România este reprezentată de 9 companii şi două institute în cadrul grupului de lucru al Comisiei Europene pentru creşterea producţiei de vaccinuri împotriva COVID-19. Acestea participă în procesele de selecţie în vedere implementării a 4 faze strategice: producţie de vaccin, îmbuteliere, finisare, distribuire şi consumabile. Pentru producţia nanoparticulelor lipidice solide (folosite în vaccinurile ARNm – Pfizer- BioNtech şi Moderna ca vehicul de livrare), România este prezentă cu 11 participanţi în procesul de selecţie şi stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est: Bulgaria este prezentă doar cu 3 companii, Ungaria cu 3 şi Slovenia cu 1. Acest lucru confirmă că suntem în proces de selecţie pentru partea de producţie. Una dintre companii va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19”, a afirmat Florin Cîţu sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Premierul adaugă că, astfel, actualul Executiv „repară catastrofele făcute în timpul guvernării PSD”.
„Reaşezăm România pe drumul cel bun şi reparăm catastrofele făcute în timpul guvernării PSD, când Institutul ‘Cantacuzino’ a fost desfiinţat şi îngropat, iar compresoarele de răcire din sala de pregătire au fost vândute efectiv la fier vechi”, mai spune Cîţu.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels.com
CARE…? EXACT CARE???? Nu „una”….
Pentru tine, astra zincata. Cu dedicatie.
Aceasta declaratie apare după ce D-l Damian de la Cluj a zis ca Romania putea sa dea 20 mil € din PNRR pentru o fabrica de vaccinuri!
Deja vu!
Care sunt alea 9 companii ? N-au nume? Ăsta minte cum respiră.
Petardele lui Câțu … cine L mai crede pe exaltatul asta?!
In timp ce la noi tot vorbe goale,in Ungaria guvernul construeste o fabrica pentru vaccinuri la Debreten….
Rusesti sau chinezesti???
…UE trebuie să ne spună/ accepte totul. Doar după ce confirma ei, putem respira și noi.
Până nu văd că se produc aici, nu cred.
Noi ar trebui să investim masiv în producție și cercetare de vaccine (se fac vaccine pentru cancer în America, la noi tot cu radioterapia…) mai mult decât în autostrăzi, căi ferate și metrouri.
Vânzarea de vaccine și pastile este de mii de ori mai profitabilă față de invesțiile faraonice în borduri, statui, stadioane, autostrăzi. Mai reglăm și noi balanța aia import-export.
La noi studenții din STEM pleacă afară, în România nu au unde lucra.
Spre stiinta domnului Catu (ca poate nu stie sau se…face!): PSD-ul a contribuit la ingroparea Institutului Cantacuzino, de ingropat l-a ingropat PDL-ul (parte a PNL-ului de azi), luati-l la intrebari pe tema asta, pe unul dintre fostii presedinti PDL ai Agentiei Nationale a Medicamentului, condamnat in istanta pentru luare de mita, pre numele lui Daniel Boda, fiul „marelui” sfetnic de taina Iosif Boda al marineluilui Basescu!
Omul ăsta a început să abereze zilnic!
Când 79% din populație îți spune că ești pe aratura, te întorci acasă și… te culci!
Bravo. Dar asteptam sa se si intimple.
Si Institutul Cantacuzino sa fie facut functional si eficient.
Cit despre Tudose (cel care ne-a facut de ris in fata PMului Japoniei), sa-si mai verifice sursele de informatie.
Sigur ca se poate si se si vrea !!
Ce situație… cam neclara!