Premierul canadian Trudeau intenționează să invoce legea privind situațiile de urgență ca răspuns la protestul camionagiilor (surse)
Premierul Justin Trudeau le-a spus membrilor grupului său parlamentar că va invoca Legea privind situațiile de urgență, lege care nu a mai fost folosită niciodată până acum, pentru a da guvernului federal puteri suplimentare pentru a gestiona protestele împotriva mandatului anti-vaccin din întreaga țară, conform surselor din anturajul acestuia relatează Televiziunea Națională Canadiană CBC.
Legea privind situațiile de urgență, care a înlocuit Legea privind măsurile de război în anii 1980, definește o urgență națională ca fiind o „situație temporară, urgentă și critică” care „pune în pericol grav viața, sănătatea sau siguranța canadienilor și este de asemenea proporții sau de o natură care depășește capacitatea sau autoritatea unei provincii de a o gestiona”.
Acestă lege îi conferă puteri speciale prim-ministrului pentru a răspunde la scenarii de urgență care afectează bunăstarea publică (dezastre naturale, epidemii), ordinea publică (tulburări civile), urgențe internaționale sau urgențe de război, însă aceasta se supune în continuare protecțiilor prevăzute de Carta drepturilor și libertăților Canadiene.
Pragul legal minim pentru invocarea acestei legi pus sub semnul întrebării
Pentru a invoca acestă lege, guverul trebuie sa demonstreze existența unei stari de urgență, declară experți în dreptul Canadian. „Practic, el va trebui să susțină că acești camionagii creează o amenințare la adresa securității Canadei” spune Jack Lindsay, profesor asociat în cadrul departamentului de studii aplicate privind dezastrele și urgențele de la Universitatea Brandon din Manitoba citat de CBC.ca.
Dacă este invocată, legea poate impune limitări ale adunărilor publice și ale călătoriilor.
Televiziunea Canadiana titrează ca aceleși surse spun că premierul Trudeau a declarat că nu ia în calcul folosirea armatei pentru a dispersa protestatarii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
34 comentarii