Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prefectul PSD de Olt, Cosmin Florescu, și subprefectul Ștefan Nicolae (PNL), sunt audiați marți seara de procurorii militari din București într-un dosar în care sunt acuzați de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei.
Ancheta de la Parchetul Militar Teritorial București vizează un exercițiu de mobilizare care a avut loc în Caracal la sfârșitul lunii mai. Potrivit surselor citate, la finalul exercițiului cei doi i-ar cerut șefului comandamentului militar județean și unui comandant de brigadă să le dea voie să tragă cu două puști Kalașnikov.
Cei doi ar fi tras fiecare câte 60 de gloanțe, respectiv patru încărcătoare.
Acum, ei sunt acuzați de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept iar comandanții militari de fals intelectual și uz de fals.
Informația a fost făcută publică de primarul orașului Slatina, Mario De Mezzo, pe contul său de Facebook: