Home » Articole » Predoiu spune că a fost „logic” să voteze rezoluția PNL de respingere a unei coaliții cu PSD și să susțină în același timp rămânerea la guvernare cu PSD

Predoiu spune că a fost „logic” să voteze rezoluția PNL de respingere a unei coaliții cu PSD și să susțină în același timp rămânerea la guvernare cu PSD

3739
Predoiu spune că a fost „logic” să voteze rezoluția PNL de respingere a unei coaliții cu PSD și să susțină în același timp rămânerea la guvernare cu PSD
Sursa foto: Irina Bundea
Ascultă articolul

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că a fost „logic” să voteze rezoluția PNL de respingere a unei coaliții cu PSD și să susțină în același timp rămânerea la guvernare cu PSD.

„Colegii din partid au resimțit acest gest al moțiunii fiind un gest extrem de incorect. Era firesc să votăm această rezoluție propusă de președintele partidului și prim-ministru, pentru că ea exprima poziția noastră față de moțiunea în asocierea cu AUR și chiar dacă nu ar fi fost în asociere cu AUR. Votul a fost extrem de logic și firesc”, a declarat Cătălin Predoiu.

- articolul continuă mai jos -

El a adăugat că a explicat în ședința PNL în care s-a votat rezoluția că asumarea responsabilității de a guverna alături de partide pro-europene e cea mai bună soluție.

„Ceea ce ne preocupă în mod real este dacă abandonăm sau nu responsabilitatea guvernării. Un partid cu 14% în momentul de față rămâne relevant dacă are poziția de premier și acest lucru nu trebuie neglijat. (…) Nu există o incompatibilitate pentru votul la rezoluția care condamnă politic PSD și opinia pe care o au și alți colegi că cea mai bună soluție este la guvernare”, a declarat Predoiu.

Cătălin Predoiu a precizat că nu a existat vreo discuție privind posibilitatea ca el să fie nominalizat premier: „Răspunsul scurt e nu. Nu s-a discutat acest lucru deloc de către colegi, nici înainte de ședință, nici după”.

El a susținut totodată că „e zero risc” ca PNL să se scindeze.

Întrebat dacă ia în calcul să rămână în viitorul Guvern chiar dacă PNL nu va mai fi la guvernare, Cătălin Predoiu a declarat: „N-am intrat niciodată în nicio coliziune cu decizia partidului”.

Amintim că un episod hilar a avut loc marți seară în ședința Biroului Politic Național (BPN) al PNL în timpul dezbaterii asupra propunerii făcute de Ilie Bolojan ca partidul să intre în opoziție. Cătălin Predoiu, care anunțase imediat după moțiune că PNL trebuie să rămână la guvernare cu PSD, s-a răzgândit după ce a văzut curentul majoritar din ședință și a votat pentru opoziție, trădând astfel gruparea din PNL apropiată de PSD.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole