Home » Articole » Poşta Română închiriază clădirea sediului central din bulevardul Dacia, fără să spună și motivul pentru care a luat decizia

Poşta Română închiriază clădirea sediului central din bulevardul Dacia, fără să spună și motivul pentru care a luat decizia

Poşta Română închiriază clădirea sediului central din bulevardul Dacia, fără să spună și motivul pentru care a luat decizia
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) închiriază clădirea unde avea sediul central, situată pe Bulevardul Dacia din Capitală, a anunţat, marţi, operatorul poştal, transmite Agerpres.

„Această clădire impresionantă, finalizată în februarie 2007, are un regim de înălţime S+P+M+11 şi o suprafaţă totală de 6.294,37 mp. Construită pentru a combina eleganţa cu funcţionalitatea, fiecare detaliu al clădirii este gândit pentru a oferi un mediu de lucru inspiraţional şi eficient. Fiecare etaj dispune de o suprafaţă vitrată de 1.000 mp, permiţând luminii naturale să pătrundă şi să umple spaţiile de muncă cu energie pozitivă. Interioarele sunt amenajate pentru a îmbina confortul cu profesionalismul, fiecare etaj având chicinetă şi grupuri sanitare proprii. La parter, o unitate de alimentaţie publică adaugă un plus de confort pentru momentele de relaxare”, se arată într-un comunicat al Poştei Române transmis Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit sursei citate, clădirea este dotată şi cu spaţii de depozitare tehnică şi un adăpost ALA (Adăpost pentru apărare locală antiaeriană).

Compania nu a oferit detalii cu privire la preţul de închiriere şi nici motivul pentru care a luat această decizie.

La finalul anului 2024, Poşta Română avea 20.929 de salariaţi, în scădere faţă de anul anterior, de la 21.770.

Tot anul trecut, compania a înregistrat o creştere de peste 9% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior, până la valoarea de 1,78 miliarde de lei, care echivalează cu o creştere de 150 de milioane de lei (aproximativ 30 de milioane de euro).

Poşta Română este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole