G4Media.ro

Poliția Română: Știi cum se circulă în sensul giratoriu? Nu mai poți…

Sursa foto: Pixabay

Poliția Română: Știi cum se circulă în sensul giratoriu? Nu mai poți să ieși direct de pe banda a 2-a sau a 3-a a sensului giratoriului și să le tai fața celor de pe celelalte benzi

Poliția Română amintește că regulile după care circulăm în sensul giratoriu au fost modificate. Acest lucru s-a întâmplat încă din februarie, legea fiind publicată în Monitorul Oficial pe 17 februarie.

“Știi cum se circulă în sensul giratoriu? Nu mai poți să ieși direct de pe banda a 2-a sau a 3-a a sensului giratoriului și să le tai fața celor de pe celelalte benzi, iar dacă vrei să faci această manevră trebuie să îți semnalizezi intenția, să te asiguri că poți face asta fără să pui în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Vechea practică nu mai este valabilă conform ultimelor modificări! Conduceți prudent!”, a transmis Poliția Română, citată de știrileprotv.ro

Marian Godina se numără printre cei care au comentat la postarea Poliției.

„Am lucrat 11 ani la Poliția Rutieră, timp în care am soluționat toate tamponările de acest fel, și nu au fost deloc puține, sancționându-l pe cel care ieșea din sens direct de pe banda a doua sau a treia fără să se asigure. De altfel am și avut o postare prin 2016 în care explicam de ce e vinovat cel care iese din sens și taie benzile fără să se asigure, dar au fost unii pe atunci, chiar și polițiști, care mi-au sărit în cap că nu am dreptate. Așadar, ‘vechea practică’ nu a fost niciodată corectă, doar pentru cei care nu doreau să înțeleagă în niciun fel că nu au dreptate. Sper că acum s-au lămurit”, ascris polițistul.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. Atunci să folosim doar prima bandă a sensului giratoriu, pentru că celelalte sunt inutile. Nu există sensul ăla giratoriu în care ai timp să semnalizezi și să schimbi politicos benzi. Dacă intri în sensul giratoriu pe banda a doua și vrei să ieși la a doua ieșire, dar trebuie să le dai prioritate celor care intră la prima ieșire (ieșire din punctul tău de vedere), va trebui să te oprești în sensul giratoriu pe banda a doua !

    • Amice, nu s-a schimbat nimic. La fel era și înainte, acum s-au adus clarificări pentru oligofreni.

    • de aia eu nu circul in giratoriu DECAT pe prima banda, chiar daca ies la a saptea — ceea ce nu stiu de ce ii enerveaza pe colegii din stanga mea care claxoneaza ca oligofrenii (*acesta a fost un pamflet? astept raspuns pe pagina de FB a dnului Godina care devine un fel de codul circulatiei, bunelor maniere, eticii si educatiei pentru domnisoarele de pension)

    • Amice,
      Nu cred că înțelegi ce am spus. Trage aer în piept, fă o schiță, o să înțelegi că cel care este în sens trebuie să aibă prioritate să iasă fața de cei care care intră, altfel sensul giratoriu se blochează. Sau nu știi să conduci. Sau gândești la nivelul lui Godină.
      Conduc de 28 de ani, prin multe țări pe mai multe continente, cu volan pe dreapta sau stânga, și nu am făcut nici un accident vreun sens giratoriu. Tu ce experiență ai la volan ?

    • dar fata de cel de pe banda 1 („care intra” ca o fi intrat si el odata chiar daca odata cu mine) , eu, de pe banda a 2-a, am prioritate SA IES? ca cam nu. intreb pentru un prieten, eu nu am masina. ala opreste frumos pe banda a 2-a in giratoriu de se aude pana in vascauti si asteapta cate juma de ora sa „se asigure” ca poate iesi in siguranta.

    • Ian
      Sensurile giratorii din România au un diametru mai mic de 10 metri, în marea lor majoritate. Exemplul tipic e un sens giratoriu cu 4 intrări, unde dacă îți continui directia de deplasare (ieși la a doua ieșire) și ești pe banda a doua, dacă cel (sau cei) de la prima ieșire se aruncă pe prima bandă și „are prioritate”, tu nu mai poți să ieși, ar trebui să oprești și să blochezi banda a doua. Iar această dare de prioritate s-ar întâmpla în câțiva metri, cel care a intrat fiind cam în unghiul mort al mașinii tale.
      Godină greșește, cum face de obicei. Sau chiar toată poliția română, e condusă de Bode, nu ar fi o surpriză.

    • Amice… codul rutier specifică foarte clar că cei care sunt în sensul giratoriu, au prioritate. Nu scrie așa?

    • Bă băieți, nu există prioritate de bandă. Prioritate au cei care nu schimbă direcția de deplasare. Dintotdeauna a fost așa, nicio schimbare aici.
      Ați citit măcar noul cod rutier și l-ați comparat cu versiunea anterioară sau doar vorbiți din folclor urban… sau rural.

    • @moxi. Corect, s-au adus clarificari dar eu nu cred ca pentru oligofrenii de care zici tu, ci doar care sa legalizeze nerespectarea indicatoarelor de catre cei care considera indicatoarele / marcajele strict optionale.
      Ca sa dau un exemplu, nu stiu in ce zona a tarii conduci tu, dar mai in est, daca avem un sens giratoriu cu 2 benzi, la intrare, eu ma incadrez pe banda 2, cea marcata pentru deplasarea inainte sau la stanga, iar oligofrenul tau, se incadreaza pe banda 1, marcata pentru inainte sau la dreapta. Dar ghici ce, eu vreau sa ies la a 2-a iesire, iar oligofrenul vrea sa iasa la a 4-a, practic sa intoarca. Daca pana acum nu era clar, acum clar eu sunt vinvatul daca nu opresc in mijlocul sensului sa-i dau prioritate. De aici si remarca lui „antiUSL” pe care o aprob 100% ca voi circula strict pe banda 1 de acum, si o sa neglijez total marcajele de la intrarea in sens.
      Ori politia reorganizeaza si redeseneaza benzile in sens, astfel incat cel de pe banda 1 sa nu poata intoarce, ori se lasa o singura banda in sens…..cum de altfel este deja in tarile civilizate, nefiind necesara nici o inventie noua….

    • @Ionel, acum doar s-au adus clarificări suplimentare, la ceea ce deja era înainte. Nu este absolut nimic diferit. Nimic.
      Niciodată nu au avut prioritate la ieșirea din sens cei de pe benzile superioare. NICIODATĂ.
      A nu se confunda marcajele de direcționare dinaintea sensurilor giratorii, cu regulile de prioritate și schimbare de direcție. Sunt lucruri diferite. Chiar dacă tu voiai să mergi înainte, cu toate marcajele pre giratoriu, tot trebuia să acorzi prioritate traficului cu care te intersectai.

    • @ionel, problema cea mare este la administratorii drumurilor. Ei trebuie să marcheze eficient intersecțiile, în funcție de valorile de trafic. Practic să nu permită chestii de genul „banda 1 e superbandă”. E în Timișoara un giratoriu OK din punctul ăsta de vedere, mai sunt așa numitele turbogirații, dar și alea, tot pe marcaje longitudinale se bazează.

  2. Între noi fie vorba… nici până acum nu se putea. Adică nu se putea fără a te asigura că faci manevra în siguranță. CA ORICE ALTĂ SCHIMBARE DE DIRECȚIE.

    Sunt pline tribunalele de decizii în acest sens, dar în România, folclorul urban e mai puternic.

    • Roxi,
      Trebuie să te asiguri la orice manevră, dar cei care sunt deja în sens și vor să iasă trebuie să aibă prioritate față de cei care vor să intre, indiferent de ce spui tu sau Godină. Așa este oriunde în lumea civilizată. De aceea de cele mai multe ori acest lucru e întărit și cu semne de cedează trecerea la intrarea în giratoriu.

    • Băiete, unde scrie că nu e așa?
      „În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.”

    • Apropo, nu mai poci numele interlocutorilor, treaba asta nu te face mai inteligent. Discută pe subiect.

  3. @ian și restul care ați comentat aiurea. Încă înainte de intrare în sens giratoriu, pentru prima ieșire și pentru a doua ieșire se va alege în totdeauna prima banda. Pentru a doua ieșire până la ultima ieșire se alege din timp a doua banda. Dacă sensul giratoriu are mai multe benzi, se va alege banda pentru fiecare ieșire. Înapoi cu voi la școala de șoferi. Învățați întâi sa circulați corect și apoi să dețineți un permis de conducere.

    • @EuroDriverKing, în ce lege e ceea ce zici tu? Bineînțeles, în niciuna. Ceea ce susții tu, e doar folclor urban. Nu există așa ceva în legislație. Dacă există, poate ne indici numărul actului, articolul și aliniatul. O zi bună!

  4. Am carnet de 20 de ani, ultima dată am condus la examen, a și expirat între timp. Unul din motive e că legislația e neclară și permite „mica înțelegere”. Iar unul din locurile în care se aplică „mica înțelegere” e sensul giratoriu:
    Sens giratoriu cu 4 străzi care intră in el, fiecare cu două benzi pe sens, da? Eu vreau să merg înainte, deci mă înscriu pe banda a doua. Intru pe banda a doua și plănuiesc să ies tot pe banda a doua. În spatele meu un șir lung de mașini. Toți sunt de treabă și, pentru că vor să meargă fie înainte, fie să facă la stânga, fie să întoarcă, se înscriu pe banda a doua și ei, în spatele meu.
    În sens nimeni, așa că intru.
    Când trec de prima ieșire (cea care intră din dreapta în sens) în același timp cu mine intră în sens, pe prima bandă, o mașină. Are voie, nu? În lege scrie că trebuie să-mi acorde prioritate, dar eu merg pe banda a doua, el se bagă pe prima. Aici nu sunt sigur: trebuie sau nu să mă lase să trec? Ce se întâmplă dacă sensul are 4 benzi? Eu sunt pe banda 4, el are sau nu voie să intre pe 1?
    Oricum, în momentul ăsta suntem amândoi în paralel, îi văd botul în oglindă, e la 1 metru în spate, pe banda 1.
    În momentul în care ajungem în dreptul ieșirii a doua, eu trebuie să-l las să treacă, nu? Teoretic, dacă el vrea să iasă pe aceeași ieșire cu mine, va semnaliza dreapta și va ieși pe banda 1, că n-are voie să sară de pe 1 pe 2, nu?
    Dacă vrea să-și continue călătoria în sens pe banda 1, teoretic va trebui să țină semnalul stânga aprins, dar știm cum e cu semnalizarea, da? Deci eu habar nu am ce direcție va avea mașina lui. Poate să iasă odată cu mine, fiecare pe banda lui, dar poate să se învârtă în sens, pe banda 1, până i se termină benzina.
    Deci, ca să fiu sigur, voi încetini/opri ca să-l las să treacă. Și, dacă sunt doi sau trei, îi las să treacă și pe ăia.
    Problema e că între timp, unul din spatele meu, văzând că banda 2 merge greu, decide să intre pe banda 1. Și el vrea, ca și mine, să meargă înainte. Trece de ăia din spatele meu (de pe banda a doua), i se dă prioritate de către cei din dreapta și ajunge în dreptul meu.
    Legea spune că are prioritate, deci trebuie să-l las să treacă.
    Toată bulibășeala asta poate fi evitată cu o simplă regulă pusă în lege: dacă faci prima la dreapta, te înscrii obligatoriu pe banda 1. Dacă te înscrii pe banda 1, faci obligatoriu la dreapta.

    • „Dacă vrea să-și continue călătoria în sens pe banda 1, teoretic va trebui să țină semnalul stânga aprins”

      Huh? Nu se semnalizează învârtirea în sens. Semnalizarea se folosește doar când se dorește schimbarea direcției de deplasare. În cazul de față, semnalizare stânga dacă se dorește trecerea de pe banda 1 pe banda 2. Sau mai general spus, în sensul giratoriu se semnalizează stânga când intenția este trecerea pe o bandă superioară și dreapta invers sau înaintea ieșirii.

      Legea nu specifică altceva. În niciun caz, nu se semnalizează învârtirea. Asta doar în România se practică, tot pe bază de folclor urban. Codul rutier e destul de clar.

    • „Toată bulibășeala asta poate fi evitată cu o simplă regulă pusă în lege”.

      Greșit, bulibășeala asta se poate evita marcându-se corespunzător benzile din sensul giratoriu de către administratorii drumurilor.

      Vezi exemplul din Timișoara:

      https://www.banatulazi.ro/wp-content/uploads/2018/09/piata-marasti.jpg

    • moxi,
      Ti-au explicat 3 persoane situația, să acorzi prioritate dacă ești pe banda a doua celui care tocmai intră pe banda 1 nu e fezabil, tu o ții în continuare pe a ta, ocolind argumentele. De aceea ti-am spus roxi, am presupus că ești o îndărătnică.

    • Sensul giratoriu are câțiva metri, când s-ar putea face „semnalizare + schimbare de bandă” p.ractic, fără să te oprești în mijlocul sensului ?

  5. Sensurile giratorii din Romania ,cu puține excepții,sunt niste glume proaste la fel că și autostrăzile făcute de experții puși de partide .Vreți să vedeți autostrăzi și sensuri?Ieșiți dracului din văgăună asta

  6. sensurile giratorii mai trebuie si „desenate” corespunzator Mai jos un exemplu de sens gratoriu pe care sotia mea il face linistita cu 60-70 Km/h
    https://www.google.com/maps/@45.4743611,12.2122357,173m/data=!3m1!1e3?hl=it

  7. ar fi ideal daca nu ai avea sensuri giratorii cu 5 intrari si 2 sau 3 benzi (cum am eu) si ambuteiaje enorme dimineata si seara. in acest caz, daca reusesti sa intri in sensul giratoriu e deja o performanta. intru direct pe banda 3 (presupun ca e cea de langa sensul giratoriu), deoarece eu ies pe a patra iesire. daca nu reusesc, intru pe banda a doua, dar trebuie sa fiu atent, ca sunt bizoni care intra pe banda 3 si ies la a treia iesire, taindu-mi fata… m-am obisnuit deja si pana acum nu am facut niciun accident.

  8. Bizonii,cei mai multi dintre ei,au permisul de conducere luat pe șpagă.Și pentru ca,foarte multi,nu stiu sa citească era mai bine sa se modifice si indicatorul sensului giratoriu.În centrul lui sa se pună un caine care se invarte în jurul cozii,caci poate asa inteleg si ei regula de circulatie din acest cerc.Dacă nu,sa le verifice permisele,poate asa s-ar mai reduce din aglomeratie,iar aceste vartejuri rutiere n-ar mai fi capcane ale traficului pe soselele romanesti,care au devenit panaceul intersectiilor,in loc de pasaje.Una peste alta,mesajul este sa circulam ca in India,de altă dată.