G4Media.ro

Poliția a dat amenzi de peste 30.000 de lei după ce a…

sursa foto: Info Sud-Est/ Imago Studio

Poliția a dat amenzi de peste 30.000 de lei după ce a verificat măsurile de pază și siguranță a navelor acostate în porturile din România/ 144 de marinari au fost testați pentru alcoolemie

Măsurile pază şi siguranţă a navelor acostate în porturi au fost verificate de poliţişti, care în urma acestei acţiuni au constatat 16 infracţiuni şi au aplicate amenzi de peste 30.000 de lei, transmite News.ro.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat duminică, faptul că în perioada 15 – 26 ianuarie, Direcţia de Poliţie Transporturi, în cooperare cu Autoritatea Navală Română, a acţionat pe linia verificării măsurilor de pază şi siguranţă a navelor acostate sau aflate la operare în porturile fluviale şi maritimo-fluviale, precum şi pentru prevenirea consumului de alcool de către personalul aflat în serviciu la bordul navelor.

“De asemenea, activităţile comune de verificare şi control au avut ca scop creşterea siguranţei şi securităţii navigaţiei pe fluviul Dunărea, prevenirea poluării apelor, a incendiilor de la bordul navelor şi a producerii accidentelor de muncă.

Astfel, pentru combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, au fost iniţiate 175 de acţiuni şi controale, în urma cărora au fost legitimate 629 de persoane, au fost verificate 173 de nave, 175 de persoane cu atribuţii de personal navigant şi 116 persoane însărcinate cu paza navelor, fiind testate cu aparatul alcooltest 144 de persoane”, au precizat poliţiştii.

Totodată, au fost constatate 16 infracţiuni şi au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.585 de lei.

Astfel, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni la Legea nr.191/2003 privind transportul naval (referitoare la personalul navigant depistat sub influenţa băuturilor alcoolice pe timpul executării atribuţiilor de serviciu sau conducând o navă fără brevet/certificat de capacitate corespunzător, precum şi punerea în navigaţie a unei nave fără echipaj minim de siguranţă), 4 infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi o infracţiune prevăzută în Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 10 unelte de pescuit şi 161 de kilograme de produse piscicole, în valoare totală de peste 5.000 de lei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează