G4Media.ro

PNRR pregătește reducerea și eliminarea de facilități fiscale. Care ar fi efectele…

PNRR pregătește reducerea și eliminarea de facilități fiscale. Care ar fi efectele în piața IT, unul dintre motoarele economiei românești?

Ideea de eliminare a facilităților fiscale în IT nu e o noutate pentru piață – aceste discuții s-au lansat în spațiul public de multă vreme, iar, de curând, chiar ministrul Finanțelor anunța că are în lucru varianta eliminării excepțiilor de la plata impozitului și a contribuțiilor pe venit în domenii precum IT-ul, cercetarea, HORECA. După publicarea Planului Național de Redresare și Reziliență, mediul de afaceri primește și o perspectiva oficială, care lasă însă loc la interpretări.

La Componenta „Reforma Fiscală” (C8), apare în tabelul cu „jaloane” și „eliminarea treptată a stimulentelor fiscale și a lacunelor fiscale în ceea ce privește impozitul pe venit, impozitul pe profit (inclusiv regimurile speciale care pot face obiectul unor derogări)”. Aceasta ar urma să se întâmple până în 2024. Planul mai prevede că modificările se vor implementa după o analiză a modului în care poate fi îmbunătățită structura sistemului fiscal.

De subliniat că, deși beneficiază de stimulente, domeniul IT nu este indicat în mod expres în document, spre deosebire de cel al construcțiilor, pentru care s-a asumat un alt calendar.

Citește integral pe economedia.ro

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

22 comentarii

  1. #@!$ guvernul usr pnl

    • Nu inteleg nimic din simbolurile pe care le-ai pus ! Nu poti sa te exprimi normal , utilzand cuvinte ?

    • +1

      bancile nu vor sa le impoziteze, acolo sunt tone de bani facuti din nemunca

    • „Veniturile din amenzi sunt venituri ale bugetului de stat cu excepția veniturilor din amenzi privind circulația pe drumurile publice ce sunt venituri ale unității administrativ teritoriale, unde a avut loc fapta sancționată contravențională.”
      Deci… cum stimulezi un Inspector sa dea o amenda in loc sa accepte o atentie?
      Pînă la Boc, agentii/inspectorii primeau procent din sumele încasate.
      Dar na’ ITisti..

    • @ cristian

      cred ca distinsul Asd releva o asociere intre mumele PNListilor USRisti cu soferii de tir otomani parcati la Dedulesti

      probabil este revoltat ca vor sa il impoziteze niste pederasti care nu au muncit niciodata la privat, niciodata nu si-au luat salariul raportat la nr. de ore muncite

  2. După ce pleacă și it-stii din țară, rămâneți voi să vă plătiți singuri pensiile speciale

    • Masurile la care se va renunta in urmatorii 3 ani sunt cele careau facut ca o buna parte din specialistii din domeniile respective sa nu plece sau sa revina din afara. Lucru care nu convine UE, intrucat incep sa simta lipsa sclavilor in tarile lor. Bravo KWI, bravo Cacâtu, barna, ciolcos. Impizitati.ne 110 %, majotati pretul la energie, mancare, servicii medicale pe bani

    • Aha, si daca nu pleaca itștii care nu platesc impozit sunt bani de pensii speciale.

    • @Istvan, ce legătură vezi tu între impozit pe venit și pensie? Știi că plata pensiilor nu are legătură cu impozitul sau e o temă prea grea?

    • @moxi Pai cei care pleaca nu mai platesc nimic: nici impozit, nici pensie, nici sanatate …

  3. sa le anuleze pe toate, dar sa inceapa cu pensiile speciale.

  4. Asteptam din ce in ce mai multe masuri nepopulare sa plece aproape toata forta de munca din privat sa se duca naibii tara asta. Ca sa construiesti de la zero trebuie sa cada sandramaua veche.
    Singura solutie de sustinere si crestere a mediului privat este scaderea fiscalitatii pe munca.

  5. Hai bãjeți , faceți asta și v-ați lins pe bot la următoarele alegeri parlamentare :)))))). Plus ca bonus , vor pleca majoritatea it-istilor din tara iar voi guvernanților veți rămâne cu muje :))))

    • mireala de scoalarie
      … poi … sa ne scuteasca pă tăț bre …
      … după mintea ta …
      … ca sa nu plecam …

  6. Dl. Vilceanu, pai ne scutim si noi de a mai plati taxe si impozite pana prin 2024
    daca voua va trebuie atata timp sa taiati niste facilitati it-istilor si BOR-ului.
    Vrem si noi, restul, scutiri de taxe si impozite pana in 2024.
    Cand impozitati BOR , cultele si it-istii atunci om plati si noi taxe.
    BOR , cultele desi sunt entitati private
    nu platesc taxe si impozite,
    nu cotizeaza nimic la niciun fond dar vor salarii din fondurile noaste.
    De ce permiteti asa ceva , dl. Vilceanu?
    Preotii si it-istii sunt lăuze cumva si noi nu stim?
    Incetati sa mai cumparati voturi cu impozitele si taxele noastre!!

  7. Cum spunea și extraterestrul de mai sus, sa taie tot, dar să înceapă cu pensiile speciale.
    Tare mă tem că o să taie scutirile pe IT, iar treaba cu pensiile rămâne pe alta data că deja, e alt minister acolo.
    Cât despre BOR, nu vad preotii sa umble prea curand cu chitanțierul după ei prin sat când bat la porți pentru donații.

    • Lumea e proasta ca le da, iar ei huzuresc în gramezi de bani din care isi iau vile si masini de lux pentru ei si plozii lor.

  8. Despre pensiile speciale și sporurile fara număr din sistemul bugetar nimic? Acești ordinari vorbesc doar de impozitarea și mai mare a celor care inca mai muncesc, despre speciali și sistemul parazit pentru pilele specialilor bugetari nimic?

  9. Un cunoscut medic roman afirma ca populatia tarii noastre se imparte in doua mari categorii – opresori (psihopati) si oprimati (depresivi). Profesorul vorbeste intr-un interviu despre tulburarile psihice cu care se confrunta societatea romaneasca.

    „Aproape o treime din populatie sufera intr-o forma sau alta de depresie. Insa nu pentru ei ma ingrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalitatii, pentru psihopati, care au ocupat toate posturile-cheie in tara. De aia nu avem sanatate mentala in tara asta, ca populatia se imparte in mare masura intre opresori (psihopati) si oprimati (depresivi)”.

    Medicul afirma ca societatea romaneasca este una slaba, intrucat oamenii importanti, de valoare, au fost inlaturati pentru interese mai mari, destinele raman neimplinite, actualii conducatori pun piedici si condamna societatea la ratare.

    „Suntem condamnati la ratare de niste psihopati. (…) Performanta se masoara azi doar in putere, bani si sex. Traiesc tragic aceasta soarta a poporului roman. N-o sa iau mitraliera sa fac circ, precum Vadim. Dar nu pot sa nu ma intristez”.

  10. Pai it-istii muncesc de le sar capacele, lucrează mereu și peste program și nu e o munca usoara, nu orice prost ajunge sa o faca ca nu-l duce capul.

    • La inceput cand a fost lansata scutirea doar anumite „diplome de studiu” erau acceptate. Legalizate la notariat, desigur.
      Apoi… au permis la greu… la multi – ca PM in IT… si uite asa iar au ratat o idee buna.

  11. Daca vor tăia facilitățile din construcții, opinia mea că vor pleca cel puțin 50% din personalul din acest sector, fapt ce va bloca investițiile în toate sectoarele ( de la drumuri(autostrăzi) ……până la producerea(centrale), transport(rețele de transport) și distribuția de energie etc. Nu mai spun că ptr cei care vor lua această hotărâre (PNL/USR) va fi sinucidere curata, politic . De aceste facilități beneficiază aproximativ 600.000 de persoane, la care mai adăugăm și membrii de familie ai persoanelor aflate în întreținere, din acest sector. Rezultă că cel puțin 1.200.000 de voturi se vor duce contra lor. Aceste persoane se vor prezenta cu siguranță la vot, ptr că remunerația lor a scăzut semnificativ.