Home » Articole » Platforma de programare va fi optimizată pentru a permite înscrierea la vaccinare a copiilor de 12 – 15 ani prin contul părinţilor, în perspectiva în care serul Pfizer va fi autorizat pentru această grupă de vârstă

Platforma de programare va fi optimizată pentru a permite înscrierea la vaccinare a copiilor de 12 – 15 ani prin contul părinţilor, în perspectiva în care serul Pfizer va fi autorizat pentru această grupă de vârstă

Platforma de programare va fi optimizată pentru a permite înscrierea la vaccinare a copiilor de 12 - 15 ani prin contul părinţilor, în perspectiva în care serul Pfizer va fi autorizat pentru această grupă de vârstă
sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a informat, marţi, că se lucrează împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale la optimizarea platformei astfel încât aceasta să permită programarea la imunizare a copiilor de 12 – 15 ani prin contul părinţilor, în perspectiva în care serul de la compania Pfizer va fi autorizat pentru această grupă de vârstă, relatează Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„În perspectiva autorizării vaccinului de la compania Pfizer pentru grupa de vârstă 12 – 15 ani, deja se lucrează cu ajutorul colegilor de la STS pentru optimizarea platformei ca să permită programarea copiilor prin contul părinţilor. Un alt lucru care probabil va fi deja gata, până la finalul acestei săptămâni, cel târziu la începutul săptămânii viitoare, posibilitatea de programare în platformă în centrele de vaccinare care vor avea vaccin de la compania Johnson&Johnson. Ştim că schema de vaccinare este pentru o singură doză, platforma în momentul de faţă fiind optimizată să aloce doza de rapel, aşa încât trebuie făcute aceste modificări din punct de vedere tehnic şi deja încep să fie active”, a declarat şeful CNCAV, îmtr-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a anunţat că vor fi operaţionalizate mai multe centre de vaccinare anti-COVID în punctele de trecere a frontierei, precum Nădlac, Borşa, dar şi în aeroporturi, pentru a da posibilitatea cetăţenilor români din diaspora care vin în ţară să se poată imuniza.

„Majoritatea din centre vor avea alocat vaccin de la compania Johnson&Johnson care se face într-o singură doză. În felul acesta opţiunea şi strategia noastră este aceea de a distribui vaccinuri acolo unde este cel mai mare număr de persoane şi unde, evident, există şi doritori”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

sursa foto: Pixabay

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole