Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
56% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de platforma de locuri de muncă eJobs spun că, pentru 2024, au în plan o schimbare de job. 17% sunt indeciși din acest punct de vedere, iar 27% sunt mulțumiți de locul în care lucrează în prezent și nu se gândesc să facă o schimbare. Principalele motive invocate de cei care sunt în căutarea unui nou loc de muncă sunt legate de salariu (menționat în top 3 motive de 59,7% dintre respondenți), faptul că nu întrevăd nicio posibilitate de creștere în compania pentru care lucrează în prezent (56,9%) sau că se află într-un mediu toxic, din punct de vedere organizațional (42,3%). Aproape o treime includ în lista de motive faptul că muncesc prea mult și se simt epuizați, 16,6% sunt nemulțumiți de faptul că nu pot lucra remote, deși și-ar dori acest lucru, 10,2% nu se înțeleg cu managerul direct, iar 4,4% nu se înțeleg cu echipa.
De altfel, întrebați cum a fost anul 2023 pentru ei, majoritatea îl descriu drept un an dificil: 23% spun că a fost greu, la fel de mulți cred că a fost plin de provocări, iar pentru 22% a fost un an plin de incertitudini. Doar pentru 31% a fost un an bun, astfel: pentru 16% a fost un an de creștere; pentru 8%, 2023 a venit cu surprize plăcute și pentru 7% a fost mai ușor decât 2022.
„Este foarte clar faptul că angajații și candidații absorb ca un burete tot ce se întâmplă în piață și în companiile pentru care lucrează. De aceea vedem un număr destul de mare de respondenți care vorbesc despre cum au fost afectați de incertitudinea din spațiul economic, care au resimțit un nivel crescut de presiune la locul de muncă sau care au fost nevoiți să crească volumul de muncă, unii chiar printr-un al doilea job”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, liderul pieței de recrutare online din România.
Citește integral pe economedia.ro