Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat vineri seara că a fost realizat un plan de măsuri după ce s-au descoperit neconformităţi în calitatea apei, în urma unei acţiuni de dezinfecţie realizate la instalaţia de apă a Spitalului pentru Copii „Sf. Maria”, transmite Agerpres.
Ulterior, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a ajuns la Iași și a dispus „măsuri ferme și preventive” la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, în urma unei ședințe de urgență cu autoritățile locale. Intervenția vine ca răspuns la problemele identificate la rețeaua de apă a unității sanitare.
Situația a fost analizată „în urma ședinței de urgență desfășurate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, la care au participat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Iași, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Prefecturii Iași și Consiliului Județean Iași”.
Cauza principală a intervenției o reprezintă rezultatele analizelor DSP Iași, care „au evidențiat, în două rânduri, scăderi ale concentrației de clor rezidual liber – parametru esențial pentru asigurarea dezinfecției apei potabile – sub limita minim admisă”. Ministrul a explicat că „această situație a favorizat colonizarea microbiologică a rețelei de apă din spital, motiv pentru care a fost necesară intervenția imediată a autorităților sanitare”.
Pentru a obține o imagine completă, ministrul a dispus extinderea investigațiilor.
„În cursul acestei nopți, am dispus DSP Iași recoltarea de noi probe de apă potabilă pentru analize microbiologice și fizico-chimice din mai multe puncte ale unității sanitare (ATI, bloc operator, UPU, secții medicale, punct termic), precum și recoltarea de probe microbiologice de pe suprafețe și tegumente, atât de la pacienți, cât și de la personalul medical. Rezultatele sunt în curs de procesare și vor fundamenta deciziile ulterioare”, a transmis Rogobete în noaptea de sâmbătă.
În așteptarea acestor rezultate, s-a luat decizia sistării activității. Măsurile dispuse în acest moment sunt:
Sistarea internărilor și a intervențiilor chirurgicale programate, precum și limitarea temporară a activității medicale, până la confirmarea de către DSP a obținerii unor rezultate conforme din punct de vedere microbiologic și chimic;
Redirecționarea cazurilor critice din UPU către alte unități sanitare, pentru asigurarea continuității actului medical în condiții de maximă siguranță;
Anterior, preşedintele CJ Iaşi, în subordinea căruia se află Spitalul „Sf. Maria”, a dat asigurări că toate acţiunile întreprinse au rol de prevenire şi eliminare a oricărui risc.
„Reiterăm că acţionăm exclusiv pe baza recomandărilor tehnice ale specialiştilor în sănătate publică, într-o manieră responsabilă, calmă şi bine coordonată, având ca prioritate absolută protejarea pacienţilor”, a subliniat Alexe.
Declaraţiile au fost făcute după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că şapte din opt probe de apă prelevate de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi au fost necorespunzătoare pentru parametrul clor rezidual liber. Potrivit buletinelor de analizele emise de DSP Iaşi, valorile înregistrate în cele şapte cazuri erau sub limita minimă admisă.
Potrivit ministerului, şase din cele opt probe au fost necorespunzătoare prin depăşirea valorilor de referinţă pentru numărul total de bacterii mezofile, iar în şase din cele opt probe a fost identificată prezenţa bacteriei Pseudomonas aeruginosa, în valori peste pragul de referinţă admis.
Ministrul Alexandru Rogobete s-a deplasat la Iaşi pentru a coordona situaţia împreună cu DSU, ISU şi prefectul judeţului, Constantin Dolachi. De asemenea, la Ministerul Sănătăţii a fost constituită o celulă de criză, în care au fost incluse spitalele de urgenţă pentru copii din Bucureşti – „Grigore Alexandrescu” şi „Marie Curie”, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, precum şi alte unităţi sanitare, în eventualitatea în care se va impune transferul unor pacienţi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi.
Aceste unităţi se află în stand-by şi sunt coordonate direct de Ministerul Sănătăţii.