Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Capitalei și Ministerul Transporturilor își pasează răspunderea pentru ratarea proiectului liniei de metrou din PNRR Gara de Nord – Filaret, continuarea Magistralei M4 spre sudul Capitalei fiind întârziată din cauza lipsei avizelor. Practic, la mai bine de 10 ani de la creditul pe care Metrorex l-a primit din Elveția pentru studiul de prefezabilitate și fezabilitate, Ministerul Transporturilor, prin Metrorex, nu a reușit să scoată la licitație contractul pentru lucrări la structură, deși primele șase stații ale liniei spre Gara Progresu au fost incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) încă din 2021. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a recunoscut eșecul și a cerut Comisiei Europene transferul banilor din PNRR de pe M4 pe 6 (detalii aici).
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan spune că Ministerul Transporturilor a depus documentație incompletă cu aviz negativ de la Ministerul Apărării pentru stația din fața MAPN, iar secretarul de stat Ionel Scrioșteanu (PNL) dezinformează cu privire la cauzele întârzierii M 4.
„Ministerul Transporturilor ar trebui, în loc să caute vinovați imaginari, să accelereze proiectarea și avizarea pentru realizarea magistralei de metrou M4. Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a susținut zilele trecute că PMB tergiversează aprobarea PUZ-ului pentru magistrala 4. Nimic mai fals.
Citește integral pe economedia.ro