G4Media.ro

Pfizer face concedieri în Belgia şi urmează să transfere o parte din…

Pfizer face concedieri în Belgia şi urmează să transfere o parte din activităţi în România

Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem (Belgia), urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie delocalizate în România, informează cotidianul La Libre Belgique, preluat de Agerpres.

Potrivit unor surse sindicale, aproximativ 38 din cei 238 de angajaţi de la centrul de distribuţie pe care Pfizer îl are la Zaventem (Belgia) ar urma să îşi piardă locul de muncă. Motivul avansat de conducerea companiei ar fi delocalizarea serviciului de planificare a aprovizionării la Bucureşti (România).

Sindicatele se declară şocate de acest anunţ făcut de Pfizer, unul din marii producători de vaccinuri împotriva COVID-19, în plină pandemie.

„Recurgerea la concedieri în contextul sanitar actual este o palmă pentru toţi angajaţii Pfizer care lucrează la succesul companiei şi care, printre altele, contribuie la producţia de vaccinuri vaccinuri împotriva COVID-19”, a declarat Michel Barbuto, reprezentantul sindicatului CNE.

În replică, conducerea companiei vorbeşte despre optimizarea organizării. „Încercăm în permanenţă să optimizăm organizarea lanţului de aprovizionare mondială. În prezent explorăm opţiuni care ne vor permite să ne centralizăm mai bine resursele, să îmbunătăţim eficacitatea proceselor, continuând în acelaşi timp să oferim cele mai bune servicii. Acest lucru ar putea să se traducă prin redistribuirea unui număr de funcţii din cadrul lanţului de aprovizionare în cadrul reţelei noastre extinse”, a declarat un purtător de cuvânt de la Pfizer.

Grupul farmaceutic american Pfizer are în prezent aproximativ 2.500 de angajaţi în Belgia, repartizaţi la patru locaţii: Anderlecht (centru de cercetare clinică), Ixelles (sediu administrativ şi comercial), Puurs (centru de producţie) şi Zaventem (centru de distribuţie).

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Normal , hai la români, forță de muncă ieftină, muncesc 12 ore pe zi inclusiv sâmbătă, nu fac pretenții, nu vor concediu , îi plătim pe salarii mizerabile minime iar după își scot profitul gras din țară fără să plătească taxe și impozite.

    • Raspuns perfect. Zece.

      Mai mult. Asta e „biznimenu” american! Il ajuti, te dai peste cap, te privete in ochi, te scuipa si iti arunca un „it wasn’t personal – it’s just business”.

    • Deci filozofia ta este „Decât ceva, mai bine nimic”. Nu este nimeni obligat să se angajeze dacă nu ii convin condițiile.
      Doar ca unii oameni prefera sa muncească in loc să bea bere de la primele ore ale dimineții.

    • Americanii ştiu ce e un management performant.

    • Păi voi vorbiți, voi care sunteți plătiți să mâncați kkt pe toate siteurile? Cine vă finanțează pe voi? Partidele care primesc finanțare de la stat că sa plătească toate inepțiile ce le debitați pe unde apucați. Marș mă la muncă! Asistaților.

    • este vorba de delocalizare jobburi white collar in servicii regionale(gen emea), nu de posturi pe moto-stivuitor, asa iesim pe plus.

      Relocalizarea unor servicii regionale si globale in romania este o veste buna, pt. Cei ce o inteleg si sunt pregatiti. Restul doar chibiteaza!

    • E curios cum astia vor sa mute depozitul in „tara fara autostrazi”, no?

      Tirismul e un sport national aproape la fel de raspandit ca recoltatul capsunii. Iar dobitocii de parlamentari europeni discuta o lege care obliga tiristii sa se repatrizeze o data pe luna. Credeti ca soferului francez ii va conveni sa piarda zilele acelea de lucru, la salariul ala de cacat?

  2. Conditiile de munca si beneficiile vor creste odata ce tot mai multe companii vor veni aici. Nu i obliga nimeni sa accepte aceste joburi. Si mai sunt si oameni care au sila sa lucreze la stat.
    Iar Statul nu are nimic de pierdut. Sunt joburi nou create, luate de oameni care poate erau someri sau se pregateau sa emigreze.

  3. Cu cât vin mai multe firme străine, apare concurența cresc beneficiile angajaților, nivelul de trai crește, apar locuri de munca bine plătite, statul câștiga prin taxele pe care le încasează. Cu cât mai multe firme străine cu atât mai bine.

    • Exact, este un lucru bun pentru piata muncii din Romania.

    • asta s-o crezi tu. o sa se planga ca „nu e forta de munca”, o sa ceara granturi, o sa se tavaleasca pe jos: atata gandesc ei, dau salariul minim si se mira ca se muta lumea sa castige aceiasi bani in trei ore in occident

  4. Probabil vin cei de la Cercetare Clinica !

  5. Bravo. Cum zice @Luis mai sus, unii oameni prefera sa munceasca in loc sa bea banii de ajutor social sau alocatie la circiuma.

    Bravo. Acum asteptam si o fabrica de vaccinuri.

  6. Concluzia? compania numita e una de cacao si nu merita sustinuta din bugetul personal.
    Pentru un cent in plus sunt in stare sa se mute si in China si dupa te miri de ce nu au masti sau alte chestii de baza produse in Europa si SUA.

    • Le-ai dat lovitura daca nu le mai cumperi medicamentele. Problema e cum te ve simti si manifesta tu dupa ce nu vei lua drogurile

    • Adica nu mai sunt si alte firme cu aceleasi medicament mai ieftin? si nu nu contrafacute ci doar cu taxe mai mici si adaos comercial mai decent.
      Ia mai uitete pe internet sa vezi preturi comparativ cu ro sa vezi ca sunt la jumatate.

  7. Rominica, tara unde lupul e paznic la oi, este locul ideal de pentru experimente rapide si ascunse pe oameni. De aia vine pfizer aici.