G4Media.ro

Pfizer ar putea anunţa anul acesta date legate de eficienţa vaccinului în…

sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Pfizer ar putea anunţa anul acesta date legate de eficienţa vaccinului în cazul copiilor cu vârste de până la 5 ani

Compania farmaceutică Pfizer ar putea anunţa până la finalul acestui an informaţii despre eficienţa vaccinului anti-Covid în cazul copiilor cu vârste de până la 5 ani, potrivit CEO-ului Albert Bourla, informează NBC, preluat de News.ro.

„Avem un studiu pe copii cu vârste de la 6 luni la 2 ani şi un altul pe copii cu vârste de la 2 la 5 ani”, a declarat el. „Deci, până la finalul anului, începutul anului viitor, când vom avea datele, vom şti mai multe”.

Pe măsură ce varianta omicron a început să se răspândească la nivel global, există îngrijorări cu privire la riscurile la care sunt supuşi copiii. La o informare de presă, vineri, în Africa de Sud, unde această variantă a fost identificată iniţial, un om de ştiinţă a spus că medicii au remarcat creşterea numărului internărilor copiiilor cu vârste de până la 4 ani.

CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel, care s-a alăturat lui Bourla într-un interviu la Edward M. Kennedy Institute, a spus că şi compania lui testează vaccinul pe copii, însă nu a precizat când ar putea fi anunţate primele date.

Luna trecută, Moderna a anunţat că autorităţile americane întârzie decizia legat de administrarea vaccinului său la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani deoarece studiază riscul apariţiei rare de inflamaţie cardiacă, miocardită, afecţiune ce a fost remarcată la un număr mic de bărbaţi tineri care au primit serul.

„În cazul copiilor, e necesar să cobori foarte încet în vârstă… şi să începi cu o doză scăzută, apoi să creşti uşor nivelul dozei pentru a o găsi pe cea corectă”, a spus el. „Aşadar, durează un pic mai mult pentru că siguranţa copiilor din acele studii este foarte importantă pentru noi”.

Comentariile celor doi şefi vin în timp ce administraţia Biden îndeamnă toţi americanii eligibili să primească doza booster a unui vaccin anti-Covid, în contextul apariţiei variantei omicron şi a răspândirii, în continuare mare, a variantei delta.

Vaccinul dezvoltat de Pfizer a primit autorizaţie de a fi administrat persoanelor cu vârste de peste 5 ani, în timp ce serul Moderna a primit autorizaţie pentru a fi administrat adulţilor. Singurul grup care nu este eligibil în SUA să primească vaccinul este reprezentat de copiii cu vârste de până la 5 ani.

În declaraţia pentru NBC, Bancel a îndemnat oamenii să rămână „calmi” în timp ce autorităţile şi companiile aşteaptă date legat de eficienţa vaccinurilor în faţa variantei omicron.

sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

31 comentarii

  1. Asteptam cu infrigurare sa apara trepadusii izmenari rupti-n kurr, gen mario zis cario zero, vct zis veceu, boalivia un travestitt zis vomivja, calache zis dobitache, motz zis hotz, flav zis scarbav si inca vreo cativa beliti cu gimnaziul facut la seral dar care pot sa iti vorbeasca ore in sirr despre vaccinuri . Niste tembeli buni doar de luat in ras sau mila.

    • Fă, leGheBetoaico ruptă Kuuurrr, ca și Fierea, ție-ți curge scuipatul la colțul râtului de #rezistentă ce ești dar tot comentezi!

    • Invata sa scri si sa citesti corect tembelule.

    • Malania a rămas „crăcănată” de la atâtea „baroase”!

    • Daca vorbesti de nevasta idolului tau, da asa e. Ti-ai gasit numele pe lista si te scremi si tu sa zici ceva, doar ca rade lumea de tine ca esti un tembel.

    • De când caut o „centurista” cu „kilometrajul” tau. Hahaha

    • Cauta in continuare pana crapi ca nici macar alea nu se uita la un tembel ca tine.

  2. Toți hăndeii waxxeerrreilor trebuie injectați, nu vi se pare firesc? TOȚI!

  3. Melania, ia-ti pastilele, pentru Dumnezeu!

    • @sosoaca tu ia-ti chilotii de pe bot ca ii folosesti drept masca ca ti-s rupti-n kurr si infectezi lumea cu tembelismele tale.

  4. Adica, mai intai vaccinam copilasii si apoi, la un moment, dat cand si daca vrea Pfizer, aflam si daca e eficient?
    Bai trepanatilor, reveniti-va!

    • Aici greșești. Toți hăndeii de #rezist precum și ai plusericilo_leGheBetoși trebuie injectați!
      NU EȘTI DE ACORD?

  5. @ Veorica Bideu Xi
    Esti Pătuțul de la Obregia travestit, nebunateco !
    Ia-ti calmantele, ca vine infirmierul …😂

  6. Ba asta mai cu motz, nu trece o zi fara sa te arati ca esti un tembel.

  7. Asa se intampla de cand au tras astia net in azilele psihiatrice

  8. Eu ma vaccinez la 6 luni ,care este problema,,, corpul meu fac ce vreau cu el, dar voi saraciilor care mâncați parizer și beti siti cola , sau suc la plic pe care îl faceți în găleată cu care spălați pe jos, și vă faceți noaptea nevoile în ea,tot bine sunteți???

    • Si de ce unii ca tine forteaza pe toata lumea sa se vaccineze, chiar si animalele de le zoo? Esti liber sa faci ce vrei, ca si cei care nu vor vaccin. In schimb libertatea tuturor va fi afectata dr ceferticatul verde!

    • Pai el e inteligent si empatic, de-aia. Ne poarta de grija.

  9. Jos labele de pe copii!

  10. 30 % s au vaccinat din convingere, 30 % s au vaccinat din constrangere (sa mearga in Grecia), 30 % nu prea se vor vaccina tot din convingere. Prin urmare faizar are vreo 60 % de copii care vor fi vaccinatzi de primele 2 categorii de parintzi. De ce trebe vaccinat tot mapamondul, sau de ce aia 60 % trebuie sa decid ce se intampla cu ultimul 30 %?

  11. Vai,e cenzurat contractul Pfizer cu Ue? Este. Au secretizat reactuile adverse si continutul serurilor astia de la Pfizer pe 55 de ani? Da!( Cautati la Reuters ca nu pot pune link aici). Raspunde producatorul sau statul daca patesc ceva? Nu! Este obligatoriu serul experimental? Da! Asa ca trolii care ma injura mai sus,amara paine mai mancati,primiti tainul dintr-o mana murdara. Repet,refuz zerul experimental,sa faceti voi boosterele din 6 in 6 luni+ Jos labele de pe copiii nostri!

    • VaccinatziI inca nu inteleg ca jucam in acelasi film, si nu observa ca libertatea tuturor e afectata. Daca tu iti negociezi libertatea tot la 4-5 luni, printr o noua doza, inseamna ca iti meritzi soarta de gândac!

    • Nu sunt capabili sa inteleaga. Frica este atat de mare incat intuneca judecata.

  12. Au scos si de aici pe aia care au dexvoltat reactii adverse…ca sa nu strice rezultatele testelor? Ca la vaccin asa au facut.

  13. nu imi voi vaccina NICIODATA copilul cu substante experimentale fata de care NU RASPUNDE NIMENI LEGAL !

    M.A.R.S. !

  14. Ăștia vor să injecteze degeaba tot ce misca si sa faca miliarde profit pt eternitate. NU. Mwiiieee

  15. Mă minunez de ceea ce citesc în comentariile de voastre. Mă minunez de asemenea de ce le debitează mintea marilor specialiști în materie de vaccinuri. Am avut Covid și eu și soția mea insa copiii nu au avut nici cel mai mic simptom. Tatăl meu, a avut cancer pulmonar in urma cu 12 ani, a rămas doar cu un plămân după operație. Are 45 de kg, 77 de ani, nu mănâncă mai nimic și este nevaccinat. A făcut Covid in urma cu 6 săptămâni. Cumnata mea, care este asistenta medicală i-a făcut o schema de tratament clasica cu Azitrox, Dexa și vitamine. In paralel a luat Arbidol din 6 in 6 ore. Rezultatul: zero afectare pulmonara. Tatăl meu este exemplul suprem. Daca el a putut, toată lumea poate. Nu neg virusul, nu neg urmarile lui. Dar se poate…De atunci mi-am făcut stoc de Arbivir și Arpeflu. Au aceiași substanța activă, doar că diferă concentrația. Toți infectatii cărora le-am dat și-au revenit în câteva zile. O fi plecebo sau o fi un medicament miraculos Dumnezeu știe. Nu va mai certați fraților. Deocamdată nu știm cum e sa fii mai bine: vaccinat sau nevaccinat. Rămâne să vedem asta in timp. Seara frumoasa!