Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jandarmii constănțeni au aplicat organizatorilor și participanților la protestul de luni față de noile restricții 157 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 82100 de lei, pentru nedeclararea manifestației și pentru desfășurarea acestora fără respectarea prevederilor legale, anunță un comunicat de presă al Jandareriei din Constanța, transmis marți.
Jandarmii precizează că adunarea publică s-a desfășurat fără incidente de natură să tulbure ordinea publică.
În jurul orei 19.00, trei adolescenți care trăgeau cu praștia în coloana de manifestanți ce se afla în marș pe Bulevardul Marinarilor, au fost identificaţi şi sancţionaţi cu amenzi în cuantum total de 900 lei, precizează Jandarmeria.
Jandarmii continuă să analizeze imaginile operative pentru a identifica și sancționa şi a alte persoane care au încălcat legea.
Peste 300 de persoane au protestat luni seara în Constanța,
Sursa foto: Captură video