Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pesta porcină africană evoluează în 296 de localităţi din 18 judeţe, unde sunt 1.136 de focare, în timp ce la mistreţi au fost semnalate peste 400 de cazuri, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Până în prezent, au fost despăgubiţi peste 8.400 de proprietari, valoarea totală a plăţilor depăşind 236 de milioane de lei, transmite News.ro. În total, au fost eliminaţi 364.044 de porci afectaţi de boală.
Până în prezent, au fost stinse 12 focare în judeţul Satu Mare şi singurul focar din judeţul Dâmboviţa. De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea, în 14 august.
Situația focarelor de pestă porcină pe județe:
Potrivit ANSVSA, până în 14 decembrie, au fost despăgubiţi 8.411 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 236.544.640 de lei.
Articolul continuă mai jos
Prezenţa virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară în 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.
ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.
Foto: pexels.com
Statistici, statistici, dar raspunderi?! Unde sunt raspunderile pentru neglijenta in serviciu care a condus la infestarea aproape a intregii tari?! Scuzele ca „n-am stiut”, „nu puteam”, etc. nu tin.
Cum se explică expansia bolii ? Pe calea aerului sau prin firele de înaltă tensiune ? Asta cu pesta e o porcărie .
Iertată-mi fie întrebarea !…Fotografia ce însoțește cu succes textul, reprezintă chipul lui „nicu-lae” dracnea , sau a asexuatului co-drin ștef. ?…Că „chiar” seamănă izbitor cu amândoi…sau amândouă ?!…(apropos de…curve !)…..