Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Persoanele singure pot adopta minori străini în situație de abandon, decretează sentința cu numărul 33, depusă vineri, prin care Curtea Constituțională italiană declară ilegitim din punct de vedere constituțional articolul 29-bis, alin.1, din legea nr. 184 din 1983, în partea în care persoanele singure nu sunt incluse printre cei care pot adopta un minor străin cu domiciliul în străinătate, potrivit Rador Radio România.
Curtea, chemată să se pronunțe asupra reglementării adopției internaționale care nu include persoanele singure printre cei care pot adopta, a constatat că această excludere este în conflict cu articolele 2 și 117, primul paragraf, din Constituție, acesta din urmă în raport cu articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Interesul de a deveni părinți, deși nu atribuie pretenția de a adopta, intră în libertatea de autodeterminare a persoanei și trebuie luat în considerare, împreună cu interesele multiple și primare ale minorului, în hotărârea privind nerezonabilitatea și nedisproporționalitatea alegerilor făcute de legiuitor.
Prin urmare, Curtea a reținut că persoanele fizice sunt apte să asigure minorului abandonat un mediu stabil și armonios, fără a aduce atingere faptului că îi revine apoi judecătorului sarcina de a constata în mod concret aptitudinea emoțională a viitorului părinte și capacitatea acestuia de a educa, instrui și întreține minorul. Această evaluare poate lua în considerare și rețeaua familială a viitorului părinte.
Evidențiind garanțiile instituite pentru protejarea minorului, Curtea a mai observat că, în contextul juridico-social actual caracterizat printr-o reducere semnificativă a cererilor de adopție, interdicția absolută impusă persoanelor singure riscă „să reflecte negativ asupra eficienței dreptului minorului de a fi primit într-un mediu familial stabil și armonios”.
Sursa: ANSA / Rador Radio România / Traducerea: Cătălina Păunel