
Pentru vedetele din „Sex and the City”, „viaţa nu se încheie” după vârsta de 50 de ani / Carrie, Miranda și Charlotte revin în cel de-al treilea sezon al producției ”And Just Like That”
Personajele Carrie, Miranda şi Charlotte revin pe micile ecrane în cel de-al treilea sezon al producţiei de televiziune „And Just Like That”, continuarea serialului TV devenit cult „Sex and the City”, dovedind că „viaţa nu se încheie” după vârsta de 50 de ani, informează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Aventurile romantice, profesionale şi sexuale ale celor trei newyorkeze continuă să puncteze cele 12 episoade noi din al treilea sezon, care vor fi difuzate săptămânal începând de joi în Statele Unite şi de vineri în Europa, inclusiv în România, pe platforma de streaming Max.
Carrie (Sarah Jessica Parker) tânjeşte după Aidan (John Corbett), care a ales să locuiască alături de fiii lui, Miranda (Cynthia Nixon), singură şi homosexuală, revine în arena întâlnirilor amoroase, în timp ce Charlotte (Kristin Davis) încearcă să împace cariera cu viaţa de familie.
De asemenea, telespectatorii vor putea să le revadă pe Lisa (Nicole Ari Parker) şi Seema (Sarita Choudhury), noile lor prietene în absenţa Samanthei, o altă eroină din „Sex and the City”. Interpreta personajului Samantha, actriţa Kim Cattrall, aflată în conflict cu Sarah Jessica Parker, nu a avut decât o apariţie foarte scurtă în finalul sezonului al doilea din „And Just Like That”.
Dacă primul sezon, lansat în 2021, în plină criză sanitară cauzată de pandemia de COVID-19, a fost „foarte întunecat”, iar al doilea „mult mai vesel şi mult mai sexual”, cel de-al treilea sezon va fi „un amestec minunat”, a estimat actriţa Cynthia Nixon în timpul unei întâlniri cu reprezentanţii mai multor companii mass-media franceze, printre care s-au aflat şi jurnalişti de la AFP.
„Noul sezon începe prin a fi foarte amuzant, apoi unele lucruri foarte dureroase se întâmplă”, a adăugat actriţa americană, în vârstă de 59 de ani, care a fost prezentă la Paris alături de partenerele sale din această producţie TV.
Serialul „Sex and the City”, difuzat din 1998 până în 2004 şi care a stat, totodată, la baza a două lungmetraje cinematografice, a marcat istoria televiziunii, abordând tema sexualităţii feminine într-o manieră lipsită de complexe.
„Oamenii l-au văzut de atât de multe ori încât a devenit un fel de ‘mâncare de confort’, dar, în realitate, a fost întotdeauna un serial foarte provocator”, a subliniat Cynthia Nixon.
Înainte de „Sex and the City”, bazat pe articolele scrise de Candace Bushnell pentru săptămânalul The New York Observer, „nu a existat niciun serial despre femei care să vorbească despre vieţile lor” atât de liber pe cât le-a permis canalul american de televiziune prin cablu HBO, susţine Sarah Jessica Parker, devenită între timp sexagenară.
Cu o distribuţie mai diversă şi folosind de acum femei care lucrează pe platourile de filmare în calitate de coordonatoare de intimitate, serialul „And Just Like That” compensează lipsa de poveşti din industria TV despre persoanele de peste 50 de ani, a declarat bucuroasă actriţa Kristin Davis, care a împlinit şi ea vârsta de 60 de ani.
„Viaţa nu s-a încheiat. Sunt o mulţime de lucruri care se întâmplă când ai 50 sau 60 de ani, mai ales dacă eşti singură”, insistă actriţa americană.” Pentru nimic în lume nu m-aş întoarce la vârsta mea de 20 sau 30 de ani”, a adăugat ea.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.